Subvențiile la energie. Anul 2025 vine cu schimbări pentru consumatorii casnici
- Iulia Moraru
- 21 iulie 2024, 09:51
Facturi. Sursa foto: Michael Schüler/ PixabayRomânia. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță că, începând de anul viitor, vor fi implementate schimbări semnificative în sectorul energetic, care vor impacta mai ales consumatorii care până acum se încadrau într-o limită de consum.
Astfel, subvențiile acordate de stat nu vor mai fi aplicate în funcție de venitul familiei, ci în baza nivelului de consum.
Sebastian Burduja anunță noi măsuri de sprijin în energie
„Aceste subvenţii pe care statul le-a acordat să nu se aplice otova indiferent de nivelul de venitul al familiei, ci numai în funcţie de nivelul de consum, aşa cum a fost până acum”, a clarificat Burduja.
Ministrul Energiei a precizat că au fost demarate colaborări cu Ministerul Muncii, ANAF, INS și Ministerul de Finanțe pentru a pregăti această măsură până în aprilie anul viitor.
Potrivit acestuia, în prezent, un apartament neocupat din Primăverii, cu un consum sub 100 kWh, beneficiază de același sprijin din partea statului ca un apartament ocupat de o familie cu trei copii, care are salariu minim pe economie și economisește la energia electrică pentru a se încadra în consumul de 100 kWh pe lună.
Astfel, începând de anul viitor aceste situații vor fi eliminate.

Sebastian Burduja. Sursa foto: Instagram/ sebastian_burduja
De asemenea, Sebastian Burduja a declarat că până la 1 aprilie 2025 va fi stabilită o definiție clară a consumatorului vulnerabil în sectorul energetic, după care se va acorda sprijin în plata facturilor la energie.
Noi măsuri și pentru distribuitorii de energie
De asemenea, Sebastian Burduja a menționat că distribuitorii ar fi trebuit să fie informați că, pe parcursul ultimului an, au fost atrase 1,1 miliarde de euro sub formă de fonduri nerambursabile, pe care le-au avut la dispoziție și pe care sunt obligați să le investească în rețea.
Asta în plus față de investițiile realizate din resursele proprii.

Contor curent. Sursa foto: Gerd Altmann/ Pixabay
„În acelaşi timp, să nu aibă cineva impresia că atunci când preţul din piaţă creşte se îmbogăţesc furnizorii. Ei au o marjă reglementată prin lege şi fixă”, a mai completat Sebastian Burduja.
Ministrul Energiei a mai ținut să explice că schema de compensare plafonată este finanțată din impozitele aplicate veniturilor și profiturilor mai mari ale companiilor din sectorul energetic, nu din contribuțiile cetățenilor, potrivit antena3.ro.