Subcomisie specială pentru dosarele lui Mitrea şi Năstase

Subcomisie specială pentru dosarele lui Mitrea şi Năstase

Conducerea Camerei Deputaţilor a decis, astăzi, că o subcomisie formată din câte un reprezentant al fiecărui grup parlamentar se va pronunţa privind începerea urmăririi penale în cazurile Mitrea şi Năstase, deputaţii urmând să aibă un acces "controlat" la documentele venite de la Parchet.

Subcomisia, formată din şapte membri, va elabora raportul ce va fi supus apoi votului plenului Camerei Deputaţilor. Termenul până la care subcomisia se va pronunţa va fi de două săptămâni.

Cu toate că va exista câte un reprezentant al fiecărui partid ce va studia dosarele, deputaţii vor putea avea şi ei acces la documente. Accesul va fi însă unul "controlat", după cum au explicat Olteanu şi preşedintele Comisiei juridice, Sergiu Andon, în sensul că se va face în baza unei cereri scrise, motivate, studierea dosarelor urmând să aibă loc sub supravegherea unuia dintre cei şapte raportori.

Miron Mitrea şi Adrian Năstase nu vor avea acces direct la propriile dosare, a subliniat Olteanu, întrucât Parchetul nu o permite.

Un alt aspect notabil este acela că Mitrea şi Năstase vor fi audiaţi de subcomisie, deputatul Sergiu Andon arătând că speră şi în prezenţa la discuţii a unor reprezentanţi ai Parchetului, care să ofere "contraargumente" şi să-i "îndrume" pe parlamentari. Lucrările vor fi secrete. "Prea mult spectacol în jurul acestui eveniment nu prea plăcut nu va exista", a adat asigurări preşedintele Comisiei juridice.

DNA a sesizat, pe 21 aprilie, Camera Deputaţilor cu privire la solicitarea de începere a urmăririi penale în cazul lui Miron Mitrea, iar pe 24 aprilie pentru fostului lider PSD, Adrian Năstase, în dosarul Zambaccian.

(17:03)

Ne puteți urmări și pe Google News