NATO şi politica externă şi militară promovată de Statele Unite reprezintă o ameninţare majoră pentru stabilitatea internaţională şi influenţa Moscovei, avertizează „Strategia de securitate naţională a Rusiei până în 2020”, dată publicităţii ieri.
Documentul, publicat pe site-ul Consiliului de Securitate de la Moscova, stabileşte priorităţile politicii externe, militare, economice şi sociale ruse pentru următorii 11 ani şi identifică principalele riscuri şi ameninţări pentru stabilitatea şi dezvoltarea ţării, scrie AFP.
Experţii ruşi subliniază „influenţa negativă” reprezentată de „recidiva abordărilor unilaterale în relaţiile internaţionale”, dând drept exemplu proiectul scutului american antirachetă din Europa de Est. Un astfel de scut are drept scop asigurarea „unei su premaţii militare” care constituie „o ameninţare pentru securitatea” rusă şi riscă să ducă la o „nouă cursă a înarmărilor”.
„Apropierea infrastructurii militare a Alianţei de frontiere (ruse) este inadmisibilă pentru Rusia”, menţionează documentul. Moscovaintenţionează însă în acest context să „ia toate măsurile necesare pentru a menţine paritatea cu Statele Unite în domeniul armamentului nuclear strategic”, în paralel cu „derularea unei politici externe raţionale şi pragmatice”, se mai arată în text. Dependenţă economică
Un alt risc la adresa securităţii naţionale ruse derivă şi din dependenţa economică a ţării de factori externi şi de lipsa unei economii naţionale diversificate, adaugă documentul. Autorii strategiei atrag, de asemenea, atenţia asupra menţinerii unui model de dezvoltare economică axat pe exporturile de materii prime. În pofida acestor riscuri, Moscova şi-a fixat un obiectiv strategic ambiţios, acela de a deveni, pe termen mediu, „una din primele cinci ţări din lume sub aspectul volumului Produsului Intern Brut”, după cum reiese din textul citat.