Student în România şi Danemarca în acelaşi timp, pentru o „double degree”

Student în România şi Danemarca în acelaşi timp, pentru o „double degree”

Studenţii care se vor înscrie în acest an la specializarea Pedagogie din cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei de la Universitatea din Bucureşti (UB) vor studia şi la University College în Danemarca.

Acest lucru este posibil nu pentru că s-a descoperit posibilitatea teleportării oamenilor, ci datorită programului de licenţă „double degree” lansat la UB. Studenţii vor parcurge de fapt un program integrat de studiu oferit de cele două universităţi. Şi studenţii danezi au posibilitatea de a obţine această double degree.

„Este o oportunitate fără precedent oferită viitorilor studenţi ai Universităţii din Bucureşti interesaţi de o carieră în domeniul educaţiei (pedagogie, pedagogie socială), dar şi o inovaţie instituţională majoră (program oferit de două departamente din facultăţi diferite, cu sprijin şi colaborare din partea celorlalte departamente din facultăţile implicate). Suntem convinşi că ne vom bucura de interesul tinerilor candidaţi, dar şi de profesionalismul echipelor de profesori români şi danezi care vor participa la acest program”, a susţinut Lucian Ciolan, şeful Catedrei de Pedagogie a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei.

Ne puteți urmări și pe Google News