"Galacticele" de la Oltchim Ramnicu-Valcea au trecut peste toate obstacolele din Norvegia, inainte si in timpul mansei-tur din finala Cupei Cupelor la handbal feminin cu Byasen Trondheim.
Oltencele s-au impus clar sambata seara, scor 30-24 (14-10), facand ca returul de peste o saptamana sa devina o simpla formalitate. In handbal se practica la scara internationala metodele de intimidare.
Delegatia Oltchimului a fost sicanata pe toata durata sejurului la Trondheim. Ieri la amiaza, valcencele s-au intors fericite in Romania, aducand in bagaje cupa pe care spera s-o pastreze dupa meciul-retur de la Ramnicu-Valcea.
EVZ: Steluta, Oltchim a predat o lectie de handbal la Trondheim. Va mai puneti problema calificarii?Steluta Luca: A fost o repriza, in Norvegia. Mai avem o repriza la Ramnicu-Valcea.
Esti un fel de Mama Omida la Oltchim. Ai ghicit multe dintre scorurile cu care a castigat echipa ta. Ce va fi la returul cu Byasen?Am mai dat si gres cu pronosticurile (rade). Cert este ca la Ramnicu-Valcea vom juca la capacitate maxima, fiindca vrem sa facem spectacol pentru suporteri, pentru sponsori... Acesti oameni au fost tot timpul langa noi.
La anul, atacati Liga Campionilor? Echipa s-a omogenizat foarte mult. La Oltchim este aproape toata nationala Romaniei. Chiar ne ziceam: „Noi vrem sa ajungem cu nationala la Jocurile Olimpice de la Beijing, dar nu putem sa trecem de niste echipe in Cupa Cupelor, cu echipa de club?”.
Depinde de numele adversarelor pe care le vom intalni in grupe. In acest sezon al Cupei Cupelor am invins trei echipe care proveneau din grupele Ligii Campionilor. Asa ca atacam Liga la anul!
Carmen Amariei a trecut prin clipe groaznice in Rusia. Si voi ati avut probleme in Norvegia... Au fost cateva sicane ale norvegienilor. Ne-au trimis la 80 de kilometri de Trondheim. La masa de pranz ne-au dat sa mancam o chifla taiata si cu o foaie de varza inauntru! Am apucat sa mancam ceva dupa sedinta tehnica.
Nu s-au oprit aici. Inainte de meci ne-au pus sa facem incalzirea in spatele unei porti, fiindca nu stiu ce concurs era in sala la acea ora, in timp ce adversarele
s-au incalzit intr-o sala separata. Dar noi ne-am luat revansa pe teren! Le-am dat sase (n.r. - diferenta de goluri inregistrata la finalul partidei in favoarea Oltchimului), sa ne tina minte! Ca sa glumesc, norvegienii ne-au dat un sandvici, iar noi le-am dat desertul!
Sotul te cearta cand gresesti vreo pasa? Nu. Fiecare e cu meseria lui. Treburile casnice le impartim insa in mod egal (rade). Nu-l pun pe Nicolae sa faca mancare, dar nici eu nu stau prea mult prin bucatarie. Mancam mai mult in oras.
L-ai amenintat pe Tadici ca vrei sa te retragi din activitate. Vei ajuta echipa si-n Liga Campionilor? O sa mai joc un an, poate doi, dupa care o sa ma retrag. Poate o sa devin si mamica. Toate la timpul lor...
CHALLENGE CUP
Jolidon, cu o mana pe trofeu „U” Jolidon Cluj este pe cale sa-si aseze in vitrina trofeul care revine invingatoarei din Challenge Cup, a treia competitie europeana intercluburi ca importanta, dupa Liga Campionilor si Cupa Cupelor.
In prima mansa a finalei, ardelencele au trecut sambata, pe teren propriu, de HC Naisa Nis, scor 32-23 (14-13). Gheorghe Covaciu, antrenorul fetelor de la Jolidon, este optimist. „Am luat un avans confortabil pentru retur. Trebuie sa ramanem insa concentrati pentru retur, ca sa n-avem surprize”, considera tehnicianul.