Stelian Negrea la CNA: "Conducerea trustului Intact mi-a trasat obiective prioritare: compania RCS&RDS şi madame Udrea"
- Cristian Şt. Vasilcoiu
- 17 mai 2011, 16:48
Jurnalistul Stelian Negrea a explicat astăzi în faţa membrilor Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) cum „conducerea” trustului Intact i-a trasat obiective prioritare compania RCS&RDS şi „madame Udrea”.
Audiat astăzi de membrii CNA, fostul senior-editor din cadrul Antena 3 a explicat că a rămas în trust doar pentru a strânge probe, astfel încât să poată dovedi presiunile la care a fost supus. Negrea a susţinut că însuşi fostul ministru al economiei, Codruş Şereş, îi trasa sarcini cu privire la persoanele şi firmele care să fie atacate sau, dupa caz, nu, pe motiv ca erau „prietene”. Ca exemplu, Stelian Negrea a povestit cum i-a fost trasată sarcina de a strânge informaţii compromiţătoare despre senatorul PDL Ion Calcan şi cum, ulterior, a fost apostrofat de catre directorul general al Intact, Codruş Şereș, pe motiv ca acestea erau „slăbuţe”. Jurnalistul denunţă faptul că Departamentul de Investigaţii pe care-l coordona din postura de senior-editor în cadrul Antena 3 nu se subordona, din punct de vedere editorial, redactorului-şef, ci, managerului general Codruţ Şereş. Stelian Negrea povesteşte cum comenzile de ordin politic erau „unidirecţionale”, îndreptate împotriva unui singur partid politic, PDL, şi cu precădere împotriva ministrului dezvoltării, Elena Udrea. Demersul lui Stelian Negrea de a nu părăsi trustul Intact înainte de strângerea de probe care sa-i susţină denunţurile publice a trezit nemulţumirea Cristinei Trepcea (membru CNA din partea PSD), care a precizat că nu este de acord cu astfel de practici „securiste”. Ba chiar, Trepcea a mers mai departe şi i-a replicat lui Stelian Negrea: „Le-aţi strâns dumneavoastră sau nu ştiu ce servicii?”. La rândul lui, avocatul desemnat de trustul Intact să-l reprezinte în fata CNA, Ionuţ Dojana, a replicat din sală: „Eh, de ce le-a făcut?! La şantaj!” Negrea s-a declarat jignit, în vreme ce Narcisa Iorga a replicat că demersurile jurnaliştilor care denunţă intruziunile editorialte ar trebui susţinute, nu blamate. Punctul de vedere al Narcisei Iorga a fost acceptat de către ceilalţi membri ai CNA. Asta în contextul în care Cristina Trepcea, altminteri o absenţă obişnuită din şedintele CNA, a surprins făcându-şi apariţia astăzi. De menţionat că, înainte de a interveni, Trepcea a tot primit SMS-uri. După câteva minute a părăsit, vizibil iritată, sala, pentru a reveni, apoi şi a continua să scrie şi să primească SMS-uri. Audierile continuă la CNA. Trustul Intact şi-a desemnat doi avocaţi pentru a-l reprezenta. Avocaţii Antena Group, Mirela Bomboe şi Ionuţ Dojană, au declarant în faţa CNA ca Stelian Negrea nu a avut niciun fel de relaţie contractuală cu Antena 1 sau Antena 3 şi nici cu firmele care deţin licenţele pentru aceste televiziuni. Avocaţii au adăugat ca, eventual, Stelian Negrea a avut relatţi contractuale cu Intact Media Group, pe care ei nu o reprezintă. Iar Intact nu poate fi citată în faţa CNA, căci nu are nicio calitate, nedeţinând nicio licenţă TV. Cei doi au admis, totuşi, ca între Intact şi firmele care deţin Antenele există contracte. Vicepreşedintele CNA sugerează o anchetă penală pentru şantaj Vicepreşedintele CNA, Ioan Onisei, declară că, în opinia sa, organele de drept ar trebui să verifice dacă nu cumva, în cazul Stelian Negrea – Intact Media Group, „se întrunesc se elementele constitutive ale comiterii infracţiunii de şantaj”. Ioan Onisei a mai spus: „Tipul de organizare (al Intact Media Group, Antena Group, Antena SA), contracte între firme, care, la rândul lor, au contracte cu alte firme, în loc să aibă cu jurnalişti, persoane fizice, este făcut să eludeze responsabilitatea asupra conţinutului editorial, astfel încât să nu ai pe cine trage la răspundere”. Jurnalistul Stelian Negrea a fost chemat la audieri de către Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), după ce a denunţat în presă ingerinţele editoriale cu care s-a confruntat cât a coordonat Departamentul de Investigaţii al Antenei 3, unde a deţinut funcţia de senior- editor.
Stelian Negrea a dezvăluit, în exclusivitate pentru EVZ, cum fostul ministru al economiei din partea Partidului Conservator Codruţ Şereş, "reorientat profesional" ca manager în cadrul Intact, dădea indicaţii referitor la politicienii şi companiile care trebuiau (sau nu) atacate de ziariştii trustului familiei Voiculescu.
În replică, senatorul Dan Voiculescu a declarat public că va acţiona cotidianul "Evenimentul zilei" în judecată, ca urmare a publicării seriei de dezvăluiri ale lui Stelian Negrea, şi că va solicita daune de un milion de euro.
Scandalul Stelian Negrea - Intact este primul pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi a CNA.
"CNA (...) a decis să-i invite în următoarea şedinţă publică a Con siliului, programată marţi, 17 mai 2011, pe jurnalistul Stelian Negrea şi conducerea SC Antena TV Group SA, după ce domnul Negrea a acuzat trustul de presă, conform declaraţiilor apărute în presa scrisă şi audiovizuală, de ingerinţe editoriale şi de practici lipsite de deontologie profesională", se precizează într-un comunicat al CNA.
Asociaţiile jurnaliştilor condamnă ingerinţele
Preşedintele ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei, Mircea Toma, condamnă vehement presiunile editoriale venite din partea manageriatului trustului Intact: "Suntem în faţa unui al doilea episod din serialul «Stenogramele Sorin Ovidiu Vîntu». Efectele politicii Antenelor erau vizibile încă de acum câţiva ani, fapt pe care noi l-am menţionat în rapoartele întocmite. Antenele îşi schimbau poziţia tunurilor în funcţie de cum decurgeau negocierile dintre partidul condus de patron şi celelalte partide politice. Până acum, până la dezvăluirile lui Stelian Negrea, nu aveam şi dovada, ci doar efectele. Acum avem şi probe".
Directorul executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI), Ioana Avădani, a condamnat, la rândul ei, existenţa ingerinţelor manageriale în politica editorială a trusturilor de presă. Mai jos, articolele privind practicile din trustul Intact dezvăluite de Stelian Negrea:
- EXCLUSIV: Ghid de utilizare a ziaristului în trustul lui Voiculescu
- EXCLUSIV. Stelian Negrea: "La Antene îi plângeau pe săraci, dar vroiau mărirea preţului la gaz"
- EXCLUSIV EVZ. Cum ajung politicienii pe lista neagră a Antenelor