Stelele, doar piele şi os

Stelele, doar piele şi os

După droguri şi alcool, lumea vedetelor are un nou viciu: sala de fitness.

După droguri sau alcool, lumea celebrităţilor experimentează o nouă activitate care dă dependenţă şi care pare nocivă deşi, în premieră, nu este nici ilegală, nici imorală: mersul la sala de fitness. Piele, fibre şi vene, acestea sunt noile coordonate în lumea Hollywoodului, care promovează o nouă siluetă, cu un contur lucrat în ani de eforturi zilnice, dar care se potriveşte din ce în ce mai puţin cu strălucirea şi eleganţa covorului roşu.

Printre primele care s-au înscris în noul trend se numără Angelina Jolie, criticată frecvent de presa de bulevard pentru venele proeminente care încolăcesc muşchii prea conturaţi ai mâinilor, un trup prea puţin delicat pentru mătăsurile fine ale rochiilor de seară obligatorii la reuniunile cu pretenţii. Madonna, care a câştigat până acum orice bătălie cu timpul, dă semne că a exagerat puţin cu mişcarea, devenind una dintre figurile marcante ale clubului dependentelor de sală.

Umeri conturaţi, bicepşi, deltoizi şi pectorali pronunţaţi, probabil că Madonna se poate mândri cu cel mai scăzut procent de grăsime în corp, sălile de fitness nu mai au pentru ea niciun secret, însă rezultatul nu este atât de mulţumitor pe cât şi-ar fi dorit şi nici atât de ademenitor pentru ochi încât să justifice un asemenea efort, comentează tabloidele britanice.

Madonna îşi expune prea des braţele descărnate şi pline de vene, care o fac să semene mai degrabă cu un bodybuilder profesionist decât cu un sex-simbol contemporan. Groaza celor 49 de ani îi dictează, probabil, programul intensiv de fitness, comentează „Daily Mail“. Îşi începe rutina zilnică de „autopedepsire“ printr-un program de trei ore de Ashtanga yoga, după care urmează, conştiincios, programul de exerciţii Pilates... asta doar înainte de prânz...

Uber-muscularii, noul trend la Hollywood Deoarece Madonna nu este singura în această situaţie, analiştii au găsit şi un nume pentru noul grup: ubermuscularii. În „club“ s-a înscris şi Sarah Jessica Parker, vedeta din „Totul despre sex“, care s-a schimbat, la rândul ei, după programele susţinute şi epuizante de antrenament, care includ alergări, căţărări şi yoga.

La fiecare trei zile, actriţa include în „dietă“ câte o sesiune nouă, începând de la karate, „tras de fiare“, înot, alergare şi, ocazional, călărie. Experţii în fitness sunt de părere că Sarah, în vârstă de 43 de ani, exagerează, măcar şi numai cu lucrul pe aparate, iar muşchii ei sunt acum mult prea definiţi. În vârstă de 38 de ani, Renee Zellweger, cea care a întruchipat-o pe „împănata“ Bridget Jones, s-a străduit atât de tare să piardă cele câteva kilograme în plus necesare pentru acest rol, încât a ajuns la o şocantă „măsură zero“ şi la un contur absolut incompatibil cu rochia de seară.

Din programul actriţei amintim dieta microbiotică pe bază de peşte şi legume sau programul la sală, cel puţin două ore în fiecare zi, cu un antrenor profesionist. Starul de televiziune britanic Tara Palmer-Tompkinson, în vârstă de 36 de ani, şi Nell McAndrew, 34 de ani, sunt în aceeaşi situaţie, urmând programe istovitoare care nu fac decât să le deformeze corpul. Ambele cred, însă, că sportul este un excelent antidot pentru depresie. „Dacă sunt tristă sau atunci când lucrurile nu merg tocmai bine pentru mine, plec la alergări. Nu-mi pot imagina viaţa fără exerciţii“, spune Nell McAndrew.

Ne puteți urmări și pe Google News