Steaua, salvată din nou de Kapetanos

Steaua, salvată din nou de Kapetanos

Steaua Bucureşti a învins, aseară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, meciul jucat în compania formaţiei Politehnica Iaşi, în ultima partidă a rundei cu numărul 27 în Liga I.

Georgian Păun, omul care, în tur, a marcat de două ori în poarta Stelei, în tricoul Astrei Ploieşti, a deschis scorul în minutul 4, printr-un şut superb de la peste 30 de metri de poarta lui Tătăruşanu. Păun (24 de ani) este împrumutat la Politehnica Iaşi de la Dinamo Bucureşti. Steaua a egalat în debutul reprizei secunde prin Romeo Surdu, care l-a învins pe Brăneţ, în urma unei acţiuni la care a contribuit decisiv Bănel Nicoliţă. Cu nouă minute înainte de final, grecul Pantelis Kapetanos a marcat golul victoriei pentru Steaua , trimiţând mingea în poartă, după o acţiune personală a lui Emeghara. Victoria de la Bistriţa (2-1 cu Gloria) i-a apropiat pe oamenii lui Mihai Stoichiţă de prima poziţie în clasament, iar succesul de astăzi al formaţiei "roş-albastre" duce Steaua pe locul doi, la trei puncte distanţă de liderul CFR Cluj.

De cealaltă parte, Poli Iaşi (locul 16 în clasament) a ratat şansa de ieşi din "zona roşie" a clasamentului. Ieşenii lui Petre Grigoraş au adunat doar cinci puncte în deplasare în acest sezon, pierzând 11 din cele 14 meciuri pe care le-au disputat pe terenuri străine.

În tur, pe arena "Emil Alexandrescu", Steaua s-a impus în faţa lui Poli Iaşi cu scorul de 2-0.

Ne puteți urmări și pe Google News

STEAUA - POLI IAŞI 2-1 Au marcat: Surdu (55), Kapetanos (81) - Păun (4)

STEAUA: Tătăruşanu - P. Marin, Parpas, Jelev, Emeghara - Nicoliţă, Ov. Petre, Tănase, Arman Karamyan - Bogdan Stancu, Surdu. Antrenor: Mihai Stoichiţă.

POLI IAŞI: Brăneţ - Străuţ, Mihailov, Nogo, Costache - Miclea, Negru, Munteanu, Bârlădeanu - Bujor, Păun Antrenor: Petre Grigoraş.