Evenimentul Zilei > Actualitate > Statutul minorităţilor, reînviat la Camera Deputaţilor
Statutul minorităţilor, reînviat la Camera Deputaţilor

Statutul minorităţilor, reînviat la Camera Deputaţilor

Conducerea Camerei Deputaţilor a decis, cu unanimitate de voturi, ca Legea privind Statutul minorităţilor naţionale să reintre în dezbaterea comisiei de specialitate pentru un nou raport.

"În această şedinţă am decis ca acest proiect să fie trecut pe ordinea de zi cu propunerea venită din partea reprezentanţilor minorităţilor naţionale ca proiectul să se întoarcă la Comisie pentru un nou raport. Totdeuna un raport este perfectibil şi e cazul şi acestui proiect", a spus Georgian Pop, după şedinţa Biroului Permanent al Camerei.
Potrivit unei adrese a Comisiei pentru drepturile omului, raportul asupra proiectului de lege a fost depus pe 26 iunie 2012, dar nu a fost luat în dezbatere de către plenul Camerei, iar acum este necesară reexaminarea acestuia pentru punerea de acord cu legislaţia în vigoare.

Legea privind Statul minorităţior naţionale face parte din cele peste 100 de proiecte de lege transmise Parlamentului ca priorităţi legislative ale Guvernului.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News