Spovedania unui judecător băgat în bucluc de niște romi evazioniști: ”Au venit la mine să-mi ofere un pachet de euro”

Spovedania unui judecător băgat în bucluc de niște romi evazioniști: ”Au venit la mine să-mi ofere un pachet de euro”

Judecătorul ieșean acuzat că ar fi luat mina de la niște țigani din comuna Moțca acceptat să povestească cu lux de amănunte absolut tot ce s-a întâmplat. A recunoscut deschis că mituitorii au intrat cu un teac de euro în casa lui pentru a cumpăra o hotărâre judecătorească

Reporterii de la bzi.ro au intrat în posesia unor informații de-a dreptul explozive despre ceea ce s-a întâmplat în unul dintre cele mai importante dosare intrumentate de procurorii de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) în ultimii ani. Este vorba despre dosarul în care procurorii analizează modul în care s-a încercat cumpărarea judecătorului Dan Anton, de la Curtea de Apel Iași. Procurorii au considerat că intermediarul șpăgii este judecătorul pensionat Viorel Maftei, fostul președinte al Judecătoriei Pașcani. Acesta din urmă a fost șeful lui Dan Anton în perioada în care cei doi au lucrat împreună la Judecătoria Pașcani. Declarația lui Viorel Maftei dată în fața procurorilor DIICOT și a judecătorilor a cântărit foarte mult pentru lăsarea lui în libertate. Inițial, Curtea de Apel Iași a dispus să fie arestat la domiciliu, după care Înalta Curte de Casație și Justiție i-a admis contestație și a luat o măsură mult mai blândă pentru el, respectiv controlul judiciar. Varianta lui Viorel Maftei este una cu totul surprinzătoare având în vedere că procurorii susțin că au probe destul de clare cu privire la implicarea lui în fraudarea unei decizii judecătorești.

A recunoscut că era prieten cu țiganii de la Moțca

La audieri, judecătorul Maftei a recunoscut că se află în relații apropiate cu membrii familiei Nunucă, de la Moțca, de aproximativ 20 de ani. De asemenea, a recunoscut un aspect foarte fierbinte: s-a întâlnit cu judecătorul Dan Anton pentru a-i spune despre problemele pe care le are cu țiganii. Numai că, răspunsul judecătorului de la Curtea de Apel Iași a fost unul categoric în sensul respingerii oricărei propuneri de a primi șpagă de la țigani. Maftei le-a povestit procurorilor că țiganii de la Moțca au venit la el acasă pentru a-i spune să-i ajute pentru cu o problemă foarte gravă: trebuiau scoși din pușcărie doi evazioniști Elena Nunucă și Constantin Nunucă. Aceștia fuseseră condamnați la trei ani de închisoare și după ce au fost încarcerați au formulat o contestație în anulare în speranța că vor fi puși în libertate. Contestația a ajuns la un complet de judecată din care făcea parte și judecătorul Dan Anton. {tiind că Viorel Maftei se afla în relații apropiate cu Anton, țiganii au mers la primul și i-au spus să rezolve problema de la Curtea de Apel Iași contra unei sume de bani. "țiganii mă tot bat la cap că au o problemă la Iași și când eu i-am spus lui Dan Anton, aceasta a spus să nu mă încurc cu țiganii. Eu i-am spus că nu vreau să-l bag în niciun fel de probleme, doar că țiganii mă tot bat la cap", a relatat Viorel Maftei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Îl considerau nașul lor

Pentru a fi mai convingători, țiganii au venit acasă la judecător de mai multe ori. O întâlnire importantă s-a petrecut de Sărbătorile pascale. Atunci, țiganii au venit acasă la Viorel Maftei, considerându-l nașul lor. I-au adus mai multe cadouri tradiționale, dar și doi bănuți din aur. Acești bănuți de aur ar fi fost dați nepoților judecătorului. Evident, după ce ar fi dat bănuții de aur țiganii au început să vorbească despre rudele lor aflate la grea suferință, adică la pușcărie. În momentul în care a văzut că țiganii au devenit foarte insistenți și discutau deschis despre ceea ce trebuie făcut pentru a-i cumpăra pe judecătorii de la Curtea de Apel Iași, Viorel Maftei le-ar fi înapoiat acei bănuți de aur specifici.

Ulterior, țiganii au venit un teanc de euro pentru a-i cumpăra bunăvoința judecătorului."Când țiganii au venit să-mi ofere un pachet de euro pentru mine și pentru pentru Dan Anton am refuzat spunând că nu iau nimic nici pentru mine nici pentru Dan Anton", a declarat Maftei. Despre întâlnirea care a avut loc cu Dan Anton la restaurantul Coroana din apropiere de Târgu Frumos, fostul președinte al Judecătoriei Pașcani a susținut că nu a încercat să-i influențeze decizia și doar i-a povestit despre insistența țiganilor asupra lui."Nu l-am rugat pe Dan Anton să facă ceva, nici măcar nu i-am sugerat așa ceva și el atunci mi-a atras atenția că nu cumva să încerc să-l influențez în vrun fel sau pe vreo cale", a mai completat Viorel Maftei. Această întâlnire a avut loc pe data de 16 martie 2015.

Au luat bani din bănci sau cu împrumut

Perchezițiile în acest dosar au avut loc pe data de 13 iunie 2015. Au fost efectuate 11 percheziții domiciliare. A fost verificată inclusiv casa judecătorului Dan Anton. Anchetatorii se așteptau să găsească acolo diferite sume de bani primite de la țiganii de la Moțca prin intermediari. Nu a fost găsit nimic relevant pentru dosar, iar bunurile ridicate inițial au fost deja înapoiate. S-a ales acel moment al perchezițiilor pentru că pe data de 12 iunie, cu o zi mai înainte, țiganii au făcut rost de suma de 25.000 euro. Au fost luați bani din bănci sau cu împrumut. S-a bănuit că banii sunt destinați cumpărării Dan Anton. Numai că, hotărârea în dosarul în care ar fi trebuit puși în libertate cei doi evazioniști fusese dată deja din luna mai 2015. Mai mult, era o hotărâre nefavorabilă condamnaților. Practic, nu aveau niciun motiv să-l plătească nici pe intermediarul lor de la Pașcani, pe judecătorul Maftei. S-a ajuns la acest dosar pentru că țiganii erau monitorizați și în alte cazuri instrumentate de DIICOT Iași. Oricum, toate discuțiile purtate de Dan Anton în ultimele luni, dar și întâlnirile acestuia, au fost monitorizate.

"După circa o oră, numiții Dan Anton și Viorel Maftei s-au ridicat de la masă și s-au îndreptat spre ușa de ieșire. Înainte de a ieși, aceștia au făcut un ocol, pentru a ajunge la masa numiților Nunucă Constantin Dafin, zis Beny, și Nunucă Neculai, zis Gogu. Aici, numitul Dan Anton a dat mâna cu cei doi și au schimbat câteva replici. Dan Anton a plecat cu autoturismul marca Audi, iar Maftei Viorel a rămas în parcare. La scurt timp, au ieșit din restaurant și numiții Nunucă Constantin Dafin, zis Beny, și Nunucă Neculai, zis Gogu, cel dintâi sărutând mâna numitului Maftei Viorel în semn de mulțumire", povestesc procurorii despre această întâlnire de la restaurantul Coroana.