Acesta este un fragment de roman SF.

Orice asemănare cu situaţii, instituţii, persoane care au trăit sau trăiesc, mentalităţi, frustrări, aroganţe, sărăcie, este absolut întâmplătoare şi neintenţionată.

 ............................................................................................................................................

• După cum ştiţi, am stat în spital câteva zile, domnule doctor. Nu a fost o experienţă plăcută dar mi-am spus că trebuie să v-o împărtăşesc. Nu de alta, dar poate fi un început de roman.
• Vă ascult, spun eu curios.
• Vineri la amiază am început să mă simt rău. Am făcut temperatură, mă durea stomacul, am avut chiar şi câteva vărsături. M-am gandit că am mâncat ceva aiurea şi nu am băgat în seamă starea asta. Am fost la farmacie şi am luat metoclopramid. O oră sau două m-am simţit mai bine. Durrea a început să se facă din nou simţită. De data asta, undeva în partea dreaptă a abdomenului. Eu sunt un om care suportă multe, am făcut lupte în tinereţe, nu mă plâng pentru orice. Am îndurat o vreme, apoi, când nu am mai suportat m-am dus la spital.
• De ce nu m-aţi sunat?
• Nu vă supăraţi, dar ce puteaţi face prin telefon?  Mai era şi vineri. Aveţi şi dumneavoastră nevoie de odihnă, nu?
• Corect. Vă mulţumesc pentru grijă. Oricum nu mă odihneam. Scriam.
• Da, ştiu că vă ocupaţi cu literatura. Dar, să revin. Am ajuns la Urgenţe, unde am găsit o doamnă la un ghişeu. Aceasta m-a întrebat ce problemă am. I-am explicat că mă doare foarte tare în partea dreaptă, că e posibil să am apendicită şi că aş vrea să mă vadă un medic. Mi-a luat buletinul, a completat o fişă şi mi-a spus să iau loc pe o băncuţă de acolo. M-am conformat. Am aşteptat cam 20 de minute, timp în care durerea s-a acutizat feroce. Doamna a văzut că m-am schimbat la faţă şi a dat un telefon. A apărut un asistent care m-a condus într-o cameră. M-a invitat politicos să iau loc şi a plecat. M-am conformat, deşi sufeream foarte tare. Am aşteptat acolo încă o jumătate de oră. Nu am mai putut suporta şi m-am dus înapoi la doamna de la ghişeu.

• Doamnă, chiar mă doare foarte tare, nu mă simt bine.
• Nu avem ce face, sunt alte urgenţe înaintea dumneavoastră şi medicii sunt puţini şi ocupaţi. Aşteptaţi până vă vine randul. Avem o listă întreagă.
• Bun. Doamnă cum pot face să ajung în topul acelei liste? spun eu, punând în faţa ei o bancnotă de 100 de lei

Doamna ia banii, se uită la mine şi sună din nou pe cineva. Apare alt asistent care mă conduce la analize. Mi se recoltează sânge.

• Doamnă, când sunt gata analizele?
• În 50 de minute.
• Nu pot aştepta atât, mi-e rău.
• Asta e procedura, nu am ce face, spuse ea înţepată.

Scot 30 de lei din portofel, îi pun în halat şi o întreb din nou:

• În cât timp?
• Jumătate de oră.

Mai pun 20 şi obţin promisiunea că vor fi gata în 15 minute. Sunt luat apoi de asistent, căruia i-am votat 50 de lei, şi dus la ecografie. Nu vă spun că, după ce am fost atent cu el, mi-a adus un cărucior. Până atunci am mers pe jos. Ajungem în faţa unei uşi. Tipul ciocăneşte uşor.

• Domn doctor, aveţi pe cineva, spuse.
• Să intre.

Ne conformăm. Un medic obosit, deloc bucuros de intruziunea mea.

• Se vede oricum aiurea pe aparatul ăsta, îmi spuse el.

Scot 20 de euro din portofel, îi aşez pe masa şi îl privesc fix. 

• Mergem în sala cealaltă. Acolo am o sculă de calitate, continuă el oarecum mai activat.

Ajungem. Mă întinde pe canapea, dă drumul la ecograf şi începe examinarea mea.

Nu văd nimic nici cu ăsta. Dar, din ce scrie pe fişă, sigur aveţi apendicită. Trebuie să vă vadă un chirurg.

Sunt pus din nou în carucior. Asistentul îmi spune că mă va duce din nou în Urgenţe, va lua personal analizele şi apoi vom urca direct pe secţie, să găsim medicul de gardă.

• Deh, chirurgii sunt persoane speciale. Nu le place să fie deranjaţi pentru chestii minore. Dar dumneavoastră chiar sunteţi o urgenţă.

În câteva minute suntem pe secţie. Mie mi-e rău de nu mai pot. Vărs din belşug pe pardoseală.

• Băi Mitică, dar de ce îl cari pe ăsta pe aici? O voce de femeie nervoasă.
• Doamna Mariana, omul trebuie văzut de chirurg. Veniţi să vă spun ceva.

Îi văd cum discută, apoi asistenta mă priveşte cu bunăvoinţă. Mitică îmi face din ochi. Scot 50 de lei şi-i dau femeii.

• Lasă-l cu mine de acum. Îl conduc eu la domnu doctor.

Mă plimbă şi doamna cu căruciorul, iar pe drum aflu că trebuie sa pregătesc 300 de lei. Mă conformez. Intrăm la doctor.

• Bună seara, fac eu sfios.
• Bună, bună. Ce avem aici, Mariana?
• O suspiciune de apendicită, domn doctor.
• Da, da, lasă că văd eu. Vă rog să vă întindeţi.

Asistenta iese, eu mă ridic cu greu din cărucior, pun 100 de euro pe birou şi mă aşez pe canapea. Sunt consultat 10 minute.

• Da. E apendicită. Intrăm în sală. Staţi să vorbesc şi cu un anestezist. Trebuie să vă consulte şi el.

Am mai scos 200 de lei pentru coleg, am fost văzut cu grijă iar la final am fost întrebat ce anestezie prefer. Nu am făcut mofturi şi am lăsat la latitudinea medicului alegerea. În timp ce eram pregătit pentru operaţie, am vorbit din nou cu doamna Mariana care m-a asigurat că va avea grija de mine până iese din tură. M-am trezit după câteva ore pe un pat, într-un salon. Cred că la Terapie Intensivă. Îmi era sete, capul mă durea, auzeam ca prin vis tot felul de voci. În stânga mea era un bătrân care urla că îi era foame şi sete. Cred că tot proaspăt operat. Am încercat să-l ignor, dar nu am putut. În câteva minute eram complet lucid de la urletele alea. Nu ştiu cum a fost posibil, dar în salonul ăla erau doi vizitatori. Unul din ei spuse cu glas tare.

• Băi, dar ce dracu e aici? Doctorii ăştia lasă oamenii să moară de foame. Ţine moşule. Lasă că am eu grijă de tine.

I-a băgat pe gât o banană, apoi i-a dat să bea pe săturate din sticla de cola pe care o avea la el. Nu ştiu dacă e permisă alimentaţia la aşa un bolnav, dar cert e că moşul s-a liniştit. Sper că nu pe veci. Am adormit din nou. M-am trezit pe un pat într-.un salon de pe secţia de Chirurgie. Lângă mine era un bolnav operat de fiere, altul, mai în spate, operat de cancer, altul de ulcer. Toţi aveau perfuzii. A trecut ceva timp şi a apărut o asistentă. Nu era doamna de aseară. M-am prins. S-a schimbat tura. A tras fără milă de două perfuzii, a făcut o injecţie uşor, iar restul cu brutalitate. A ajuns la mine.

• Pe dumneata te va pansa doctorul. Trebuie să fii important.
• Doamnă, vă rog daţi-mi hainele mele.
• Sigur, spuse ea scoţând un sac din dulap. Mă întorc în 5 minute să vă fac injecţia.

Când mi-am luat portofelul în mâini m-am liniştit. Operatul de ulcer îmi spune.

• 10 lei injecţia fără durere. 10 lei perfuzia scoasă la timp, 20 lei pansatul corect şi obligatoriu 5 lei pentru infirmieră.

Am achitat tot, dublu, apoi mi-am pus portofelul sub cap. Am deschis telefonul şi m-am uitat pe internet. La o clinică privată, o apendicită costă 200 de euro, plus 200 de lei pe zi de spitalizare. Dacă aş fi ştiut că mă apucă apendicita, m-aş fi programat.

................................................................................................................................................

 Si acum vă întreb eu: ar ieşi un roman bun?