

Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” va primi două ambulanţe. Ce au fost proiectate special pentru uzul pediatric care pot efectua transferul medical al copiilor ce necesită consulturi interdisciplinare sau unele tratamente.
Cele două ambulanţe au fost cumpărate cu fonduri obţinute în urma unui apel la solidaritate lansat de Organizaţia Salvaţi Copiii România. Într-o săptămână de la lansarea apelului s-au strâns fonduri totale de 162.242 de euro. „Cauza copiilor care au nevoie de tratament medical a trezit atâta solidaritate încât pentru noi a fost realmente un miracol.
Donaţiile financiare au fost dublate de solidaritatea românilor şi pentru asta suntem recunoscători”. A declarat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv Salvaţi Copiii România.
Donaţiile care se vor strânge în continuare vor fi direcţionate tot către Spitalul „Grigore Alexandrescu”. Pentru achiziţionarea de echipamente medicale performante: un aparat de radiologie pentru bloc operator sau alte echipamente specifice intervenţiilor de specialitate.
Spitalul „Grigore Alexandrescu” dispune de 10 secţii clinice şi numeroase compartimente medicale, 19 departamente însoțitoare şi 17 ambulatorii de specialitate. Anual sunt realizate peste 200.000 de consultații şi sunt internaţi peste 30.000 de copii cu vârste între o zi şi 18 ani, dintre care peste 60% constituie urgenţe medico-chirurgicale.2
Media zilnică a pacienţilor care se prezintă la spital pentru numeroase probleme este de 600 de copii, variind de la malformații congenitale până la traumatisme, se mai arată în comunicatul transmis de Organizaţia Salvaţi Copiii.
Caz șocant la spitalul Grigore Alexandrescu! Decizie de ultimă oră a Ministerului Sănătății!
Drama fetiței care a supraviețuit 7 ani peste speranța de viață, iar acum se luptă cu COVID-19