"Spermicidul Coca-Cola", premiat cu anti-Nobel |VIDEO

"Spermicidul Coca-Cola", premiat cu anti-Nobel |VIDEO

Ceremonia de decernare a premiilor "anti-Nobel", organizată la Harvard, a adus în atenţie studii bizare, hilare şi uneori cu rezultate contradictorii.

Un studiu francez în urma căruia s-a constatat că puricii de câine sar mai sus decât puricii de pisică a fost încununat, joi, cu premiul „anti-Nobel“ pentru biologie. Laureaţi la categoria „pentru pace“ au fost câţiva cercetători elveţieni, cu un studiu asupra „demnităţii plantelor“. Oficial numite „Ig Nobel“, aceste premii, aflate la a şaptea ediţie, sunt acordate anual de Universitatea Harvard pentru „acele studii care mai întâi ne fac să râdem, apoi să gândim“, explică organizatorul evenimentului, Marc Abrahams, relevă AFP.

Abrahams este editorul revistei satirico-ştiinţifice „Analele Cercetărilor Improbabile“ (www.improbable.com). Ceremonia de joi s-a desfăşurat în prezenţa unor veritabili laureaţi ai Premiilor Nobel, precum William Lascomb (chimie, 1976) şi a unor titulari de premii Ig Nobel. Deschiderea a fost făcută printr-o demonstraţie practică de către unul dintre câştigătorii anti-Nobelurilor de anul trecut, Dan Meyer, coautorul unui studiu medical asupra „efectelor colaterale ale înghiţirii săbiilor“.

Premiile au făcut deliciul publicului Premiul pentru chimie a fost împărţit, spre deliciul publicului, între trei cercetători americani, care au demonstrat că băutura răcoritoare Coca- Cola are efect spermicid, şi trei cercetători taiwanezi care au demonstrat exact contrariul. Premiul pentru nutriţie a fost acordat italianului Massimiliano Zampini (Universitatea Trento) şi britanicului Charles Spence (Universitatea Oxford), care au descoperit că fulgii de cartofi vechi par proaspeţi şi gustoşi pentru cel care-i consumă, dacă zgomotul zdrobirii lor în măsele este modificat electronic. Cel pentru arheologie le-a revenit brazilienilor Astolfo Mello Araujo şi Jose Carlos Marcellino, pentru studiul privind „Rolul tatu în mişcarea materialelor arheologice“.

Ig Nobelul pentru medicină a fost câştigat de americanul Dan Ariely, de la Universitatea Duke, care a demonstrat că medicamentele false scumpe sunt mai eficiente decât medicamentele false ieftine. Cel pentru „ştiinţă cognitivă“ a fost atribuit unei echipe nipono-maghiară, descoperitoare a faptului că amibele au capacitatea de a rezolva un puzzle. Trei cercetători americani ai Universităţii New Mexico au fost încununaţi cu premiul Ig Nobel pentru economie, ei ară- tând că dansatoarele la bară câştigă mai mult bacşiş atunci când au menstruaţie.

Altor doi americani, Dorian Raymer şi Douglas Smith, le-a revenit premiul pentru fizică, ei demonstrând matematic faptul că un smoc de păr, sau de oricare altă fibră, sfârşeşte inevitabil prin înnodarea firelor care-l alcătuiesc.

„La vremea respectivă nu am dorit să produc un studiu nostim. El făcea parte dintr-o cercetare mai amplă asupra puricilor, realizată în anul 2000“, a declarat laureata franceză Marie-Christine Cadiergues. Ea este cea care a dovedit că puricii de câine (Ctenocephalides canis) sar până la o înălţime de 25 de centimetri, cu 8 cm mai mult decât puricii de pisică (Ctenocephalides felis felis).

Ne puteți urmări și pe Google News