AC Milan, campioana în exerciţiu din Serie A, a revenit de la 0-2 în partida cu rivala la titlu Lazio Roma, pe stadionul "San Siro", şi a smuls un rezultat de egalitate în prima rundă care se dispută în acest sezon în prima ligă italiană, după două săptămâni de amânări din cauza unei greve a fotbaliştilor.
Partida de debut a noii stagiuni a fotbalului din Peninsulă a fost un deliciu pentru fani. Lazio, care va juca împotriva formaţiei FC Vaslui, săptămâna viitoare, în grupele Ligii Europa, a deschis scorul în minutul 12, prin germanul Miroslav Klose, ajuns în această vară la gruparea "bianco-celeste". Veteranul naţionalei Germaniei l-a depăşit superb pe Alessandro Nesta, fost căpitan la gruparea din Roma, înainte de a înscrie cu un frumos şut cu piciorul stâng.
După nouă minute, un alt debutant al formaţiei Lazio Roma, francezul Djibril Cisse, venit de la Panathinaikos Atena, a reluat în plasă o centrare a lui Mauri, care furnizase pasa decisivă şi la primul gol.
Campioana nu s-a lăsat însă descurajată şi a egalat în a doua jumătate a primei reprize prin golurile marcate de Zlatan Ibrahimovici şi Antonio Cassano. În partea secundă, ambele formaţii au irosit uriaşe şanse de a marca. Radu Ştefan, accidentat, nu a fost nici rezervă la echipa din Capitală.
"Ne-am chinuit în startul meciului, când Lazio a jucat bine, a acoperit terenul bine, iar noi am fost descoperiţi în faţa contraatacurilor", a declarat Massimiliano Allegri, antrenorul echipei "rosso-nera". "Apoi, timp de o oră, am făcut ceea ce trebuia să facem, iar victoria ar fi trebuit să fie a noastră".
Astăzi, de la ora 21.45, Adrian Mutu va debuta la Cesena împotriva grupării din Napoli - locul trei, sezonul trecut, în Serie A.
Mâine se vor disputa celelalte opt partide din runda a doua (prima etapă a fost amânată de două ori), cel mai interesant duel fiind cel dintre US Palermo şi Inter Milano. De asemenea, mai sunt programate meciurile: Juventus - Parma, Catania - Siena, Chievo - Novara, Fiorentina - Bologna, Genoa - Atalanta, Lecce - Udinese (formaţie la care va debuta Gabriel Torje) şi AS Roma - Cagliari.