Sorana Cîrstea uimeşte Parisul

Sorana Cîrstea uimeşte Parisul

La a doua sa participare la Roland Garros, Sorana Cîrstea s-a calificat aseară în sferturile de finală ale celui de-al doilea turneu de Mare Şlem al anului. Românca în vârstă de 19 ani eliminat-o pe a cincea favorită a competiţiei, Jelena Jankovici (Serbia), scor 3-6, 6-0, 9-7, după 2 ore şi 44 de minute.

Ultimul set al partidei a durat o oră şi 29 de minute, Sorana obţinând victoria pe serviciul adversarei, după ce a avut trei mingi de meci.

Până în optimile de finală ale turneului, Jelena Jankovici, fost lider al clasamentului mondial, nu pierduse niciun set. De altfel, jucătoarea română a cedat un singur set în meciurile jucate până acum, cel pe care i l-a luat Jankovici astăzi.

Sorana Cîrstea a egalat performanţa Ruxandrei Dragomir, care a jucat în sferturi la Openul francez, în 1997.

În faza următoare, sportiva născută la Târgovişte o va întâlni pe Samantha Stosur (Australia), cap de serie numărul 30, care a trecut în optimi de Virginie Razzano (Franţa).

Cea mai bună performanţă a tenisului feminine românesc la Roland Garros datează din 1978, când Virginia Ruzici a câştigat turneul, învingând-o în finală pe Mima Jausoveci, din fosta Iugoslavie, scor 6-2, 6-2. În 1977, Florenţa Mihai a jucat în ultimul act al Openului francez, pierzând în faţa lui Mimei Jausoveci, scor 2-6, 7-6, 1-6. Ruzici a jucat din nou finala în 1980, dar a fost învinsă de americanca Chris Evert, scor 6-0, 6-3. De asemenea, Irina Spârlea a ajuns de trei ori în optimile de finală (1994, 1996, 1997). Celelalte partide din sferturile probei  feminine de simplu:

  • Dinara Safina (Rusia) - Victoria Azarenka (Belarus)
  • Dominika Cibulkova (Slovacia) - Maria Şarapova (Rusia)
  • Svetlana Kuzenţiva (Rusia) - Serena Williams (SUA)

Meciurile jucate de Sorana Cîrstea:

  • 6-4, 6-2 cu americanca Carly Gullikson
  • 6-3, 6-2 cu frantuzoaica Alize Cornet, cap de serie nr. 21
  • 7-6, 7-5 cu daneza Caroline Wozniacki, cap de serie nr. 10

Ne puteți urmări și pe Google News