Comasarea alegerilor, amânată din nou la CCR: Judecătorii vor dovezi privind economisirea a 20 milioane de euro

Comasarea alegerilor, amânată din nou la CCR: Judecătorii vor dovezi privind economisirea a 20 milioane de euro

Curtea Constituţională a României a amânat, miercuri, pentru 25 ianuarie, discutarea sesizării USL prin care se contestă Legea privind comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale. În lege se specifică faptul că prin această comasare se economisesc 20 de milioane de euro. Judecătorii constituţionali v au decis să solicite Guvernului detalii privind impactul financiar al aplicării acestei legi, respectiv dacă într-adevăr se economisesc aceşti bani.

Judecătorii Curţii Constituţionale a României (CCR) urmau să dezbată sesizarea depusă de USL privind constituţionalitatea legii privind comasarea alegerilor în anul 2012. Sesizarea a fost depusă la CCR pe 22 decembrie 2011, iniţial fiind programată pentru dezbatere pe 12 ianuarie, însă judecătorii instanţei constituţionale au amânat-o. "Prin legea pentru comasarea alegerilor se încalcă articolul 1 din Constituţie privind separarea puterilor în stat, articolul 11 legat de respectarea tratatelor internaţionale - respectiv Codul bunelor practici în materie electorală, dar şi articolele 15, 36, 37, 124 şi 126 referitoare la prelungirea mandatelor primarilor, consilierilor şi preşedinţilor de consilii", declara în decembrie 2011 liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa. PSD avertiza că "PDL şi aliaţii săi au decis că oamenii pot să voteze doar când decide puterea politică, nu când o cer actele constitutive ale unui stat care se pretinde democratic''. Opoziţia susţinea că, în condiţiile în care preşedintele statului îşi permite să susţină că ''stabilitatea'' - ''adică menţinerea puterii'' - este mai importantă decât democraţia, ''este clar că România se situează deplin în afara valorilor Uniunii Europene''.

Ne puteți urmări și pe Google News