Soldații ruși, abandonați de propria armată în Delta Niprului

Soldații ruși, abandonați de propria armată în Delta NipruluiSursă foto: X.com

Armata rusă își abandonează propriii soldați în delta fluviului Nipru, unde aceștia supraviețuiesc în condiții extreme, fără hrană, apă sau sprijin logistic. Izolați pe insule fluviului, militarii ruși sunt permanent urmăriți și atacați de dronele ucrainene, potrivit The Sun.

Delta Niprului, noul punct critic al războiului din Ucraina

După recucerirea orașului Herson în noiembrie 2022, linia frontului s-a stabilit de-a lungul fluviului Nipru, delimitând teritoriile aflate sub control ucrainean de cele ocupate de armata rusă. Malul drept, controlat de Ucraina, este fortificat și bine apărat, în timp ce malul stâng, care este plin de terenuri joase și mlăștinoase, a devenit scena unor confruntări violente.

În această zonă dificil de accesat, mai multe unități rusești au rămas izolate, fără posibilitatea de a primi provizii sau de a fi evacuate. Colonelul Oleksandr Zavtonov, din Corpul de Infanterie Marină al Ucrainei, a declarat că regiunea a devenit „un loc al morții pentru trupele ruse”

Lipsa apei potabile, risc de îmbolnăvire pentru soldații ruși

Relatările prizonierilor capturați de forțele ucrainene confirmă gravitatea situației. Lipsa apei potabile și a alimentelor îi obligă pe soldați să se hidrateze cu apa din fluviul Nipru, expunându-se astfel riscului de îmbolnăvire .

soldați ruși

soldați ruși / sursa foto: dreamstime.com

Potrivit șefei departamentului analitic al Centrului pentru Securitate și Cooperare Ucrainean, Oksana Kuzan, unitățile ruse din deltă se confruntă cu lipsuri grave de muniție, hrană și echipamente de comunicație.

Trupele sunt menținute în zonă pentru a da impresia de control asupra regiunii

Surse din serviciile de informații ucrainene estimează că peste 5.000 de soldați ruși au murit în delta Niprului doar în acest an, fie din cauza atacurilor cu drone, fie a condițiilor extreme de supraviețuire.

Pe insule au fost identificate trupe din Divizia 98 aeropurtată și din Brigada 61 de infanterie marină, dislocate aici încă din primăvară. Comandantul marinei ucrainene, Dmitro Pletenchuk, a afirmat că aceste unități nu sunt doar abandonate, ci menținute deliberat în zonă pentru a susține, simbolic, ideea de control asupra regiunii.

Ne puteți urmări și pe Google News