Măsură impor tantă pentru șoferi. Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, a cerut polițiștilor să nu-i amendeze pe condătorii auto surprinși de vremea rea, având în vedere că majoritatea acestora și-au schimbat deja anvelopele de iarnă. Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței operative care a avut loc, marți, la sediul MAI, atunci când au fost luate măsurile în fața valului de vreme rea care s-a abătut asupra României.

Ministrul a transmis că, „având în vedere că majoritatea conducătorilor auto șiau schimbat deja anvelopele de iarnă, un efect important al acestei perioade îl va reprezenta menținerea siguranței traficului rutier”. În aceste condiții, Carmen Dan „a cerut explicit Poliției Române ca prezența în trafic a polițiștilor rutieri să aibă un scop strict preventiv și de ajutorare a conducătorilor auto”. „Scopul nu este să dăm sancțiuni celor care șiau schimbat anvelopele, ci să ne asigurăm că aceștia nu se expun riscului!” a subliniat Carmen Daniela Dan.

Conduși către zone sigure

Am întrebat oficiali din Poliția Română cum va fi pusă în aplicare această măsură dispusă de ministrul Carmen Dan. Oamenii legii ne-au explicat că nu vor fi amendați șoferii care au fost surprinși de vremea rea în vacanța de Paște și că aceștia vor fi îndrumați să nu plece la drum, către casă, decât atunci când condițiile le va permite. „Atunci când situația impune, aceștia vor fi conduși de polițiști către zonele sigure”, susțin aceleași surse. Totuși, susțin oficialiii chestionați de noi, șoferii care pleacă la drum în aceste zile către stațiunile montane, de exemplu, vor fi amendați dacă nu au cauciucuri de iarnă.

Drumuri afectate de zăpadă

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că nouă drumuri sunt afectate de căderile de zăpadă: DN 66 (defileul Jiului), DN 67C (Rânca), DN 7A (Voineasa-Obârșia Lotrului), DN 1A (Cheia), DN 58 (Anina), DN 10 (Întorsura Buzăului – Siriu), DN 73 (Rucăr-Bran), DN 11 (pasul Oituz), DN 17 (pasul Tihuța în zona Câmpulung Moldovenesc). Potrivit CNAIR, în aceste zone se acționează cu 200 autoutilaje proprii și cu 60 autoutilaje închiriate, în special în zonele administrate de DRDP Iași și DRDP Brașov. Informații suplimentare privind starea rețelei de autostrăzi și drumuri naționale de la Dispeceratul Comandamentului Central de Iarnă, la numerele de telefon 021/9360, 021/264.33.33, 021/264.33.34, TEL VERDE 0800.80.9360, sau de pe pagina de web a CNAIR SA