Consumul de gaz petrolier lichefiat (GPL) din România a înregistrat o creştere constantă în ultimii cinci ani, cu o rată anuală de aproximativ 12%, astfel încât, per total, volumul s-a majorat în perioada menţionată cu circa 115%.
Potrivit Asociaţiei Europene a GPL, autoritatea reprezentativă a industriei de GPL la nivel european, consumul de energie pe piaţa europeană creşte cu aproximativ 8% de la an la an, iar ritmul se va accelera după 2030.
Specialiştii din cadrul Asociaţiei estimează că până în 2030, GPL-ul îşi va dubla cota în totalul energiei consumate la nivel european.
Trendul ascendent al pieţei se reflectă şi asupra furnizorilor de echipamente dedicate industriei de GPL, care își vor extinde gama de servicii pentru a preîntâmpina cererea, incluzând în ofertă soluţii menite sa îmbunătăţească performanţa echipamentelor şi să crească durata de viaţă a produselor, potrivit unui comunicat al Syscom 18, companie care activează pe piaţa locală de automatizări şi sisteme de măsură.
În prezent, un litru de GPL costă sub 3 lei, în timp ce benzina și motorina costă peste 5 lei pe litru. În urma scumpirilor repetate de la începutul anului, motorina a ajuns mai scumpă decât benzina.