Șoferii beți vor avea de pătimit din septembrie. Legi dure și amenzi usturătoare în Republica Moldova
- Nicolae Comănescu
- 10 august 2024, 22:16
Republica Moldova. Se înăspresc sancțiunile pentru șoferii care vor fi prinși sub influența alcoolului pe teritoriul Republicii Moldova. Schimbările intră în vigoare începând din luna septembrie și se vor răsfrânge asupra conducătorilor auto indisciplinați.
7 septembrie va fi ziua în care intră în vigoare noile modificări legislative ale Regulamentului ce privește modul de testare alcoolscopică şi examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei, Codului Penal și Codului Contravențional. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Inspectoratului General al Poliției.
Sancțiuni tot mai dure pentru șoferii din Republica Moldova, care sunt prinși băuți la volan
Așadar, vor fi mărite concentrațiile de alcool pentru starea de ebrietate alcoolică, prevăzute în Regulamentul privind modul de testare alcoolscopică şi examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei.
,,Se atestă ca stare de ebrietate alcoolică:
a)cu grad minim – în caz de stabilire a concentrației de alcool de la 0,3 g/l până la 0,7 g/l în sânge sau de la 0,15 mg/l până la 0,35 mg/l în aerul expirat;
b) cu grad avansat – în caz de depășire a concentrației de alcool de 0,7 g/l în sânge sau de 0,35 mg/l în aerul expirat”.
Tot în acest context al noilor sancțiuni, urmează să devină mai dură răspunderea juridică pentru conducerea vehiculului în stare de ebrietate alcoolică sau narcotică, după cum se precizează în textul Codului Contravențional și Codului Penal.
Pentru conducerea vehiculului cu depășirea limitelor de alcool admisibile, șoferii riscă să fie sancționați contravențional conform art. 233 Cod Contravențional al Publicii Moldova:
,,Articolul 233 - Conducerea vehiculului cu depășirea limitelor de alcool admisibile.
1) Conducerea autovehiculului de către o persoană care are o concentrație de alcool în sânge ce depășește 0,3 g/l sau de vapori de alcool în aerul expirat ce depășește 0,15 mg/l, dacă fapta nu constituie infracțiune,
se sancționează cu amendă de la 35 000 la 50 000 de lei sau cu arest contravențional de la 10 la 15 zile, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la 3 ani, conform autorităților din Republica Moldova.
(2) Predarea cu bună-știință a conducerii autovehiculului către o persoană care se află în starea menționată la alin. (1)
se sancționează cu amendă de la 35 000 la 50 000 de lei sau cu arest contravențional de la 10 la 15 zile, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la 3 ani.
Ce mai prevede legea
(3) Conducerea vehiculului, altul decât cel prevăzut la alin. (1), de către o persoană care are o concentrație de alcool în sânge ce depășește 0,3 g/l sau de vapori de alcool în aerul expirat ce depășește 0,15 mg/l, dacă fapta nu constituie infracțiune,
se sancționează cu amendă de la 5 000 la 12 500 de lei sau cu arest contravențional de la 10 la 15 zile.
(4) Acțiunile prevăzute la alin. (1) și (2) săvârșite de către o persoană care nu deține dreptul de a conduce autovehicule sau care este privată de dreptul de a conduce autovehicule ori în privința căreia a fost anulat dreptul de a conduce autovehicule, dacă fapta nu constituie infracțiune,
se sancționează cu amendă de la 40 000 la 65 000 de lei sau cu arest contravențional de la 10 la 15 zile”.
În cazul conducerii mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de alte substanțe, șoferii riscă să fie cercetați penal, conform art.2641 Cod Penal al Republicii Moldova:
,,Articolul 2641 - Conducerea mijlocului de transport cu depășirea limitelor de alcool admisibile sau în stare de ebrietate produsă de alte substanțe
(1) Conducerea mijlocului de transport de către o persoană care are o concentrație de alcool în sânge ce depășește 0,7 g/l sau de vapori de alcool în aerul expirat ce depășește 0,35 mg/l ori care se află în stare de ebrietate produsă de substanțe stupefiante și/sau de alte substanțe cu efecte similare.
La ce valori ajung amenzile
se pedepsește cu amendă în mărime de la 75 000 la 125 000 de lei sau cu închisoare de la 1 la 3 ani, în ambele cazuri cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
(2) Predarea cu bună-știință a conducerii mijlocului de transport către o persoană care se află în starea menționată la alin. (1), dacă această acțiune a provocat urmările indicate la art. 264,
se pedepsește cu amendă de la 75 000 la 125 000 de lei sau cu închisoare de la 1 la 3 ani, în ambele cazuri cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
(3) Refuzul, împotrivirea sau eschivarea conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică și/sau testarea antidrog, de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate și a naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical
se pedepsește cu amendă de la 100 000 la 150 000 de lei sau cu închisoare de la 1 la 4 ani, în ambele cazuri cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport, conform legii din Republica Moldova.
(4) Consumul de alcool, de substanțe stupefiante și/sau de alte substanțe cu efecte similare, cu excepția consumului de medicamente cu efecte similare substanțelor psihotrope, de către conducătorul mijlocului de transport implicat în accident rutier, până la testarea alcoolscopică și/sau testarea antidrog sau până la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii stării de ebrietate și a naturii ei,
În ce cazuri se poate ajunge după gratii
De asemenea, se sancționează cu amendă ce variază de la 100 000 la 150 000 de lei sau cu închisoare de la 1 la 4 ani, în ambele cazuri cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
(5) Faptele prevăzute la alin. (1)–(4) săvârșite de către o persoană care nu deține permis de conducere ori care este privată de dreptul de a conduce mijloace de transport sau în privința căreia a fost anulat dreptul de a conduce mijloace de transport
se pedepsește cu amendă de la 125 000 la 150 000 de unități convenționale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani”.
sursa: unimedia.info