Șoc într-un spital din România. Medicii au rămas traumatizați. Nu au putut face nimic

Șoc într-un spital din România. Medicii au rămas traumatizați. Nu au putut face nimic

Scene tulburătoare la Spitalul de Neurochirurgie din Iași. Un pacient a decis să își pună capăt zilelor după ce a fost diagnosticat cu virusul chinezesc.

Oroarea s-a produs în fața unor medici. Cadrele medicale nu au reușit să îl împiedice să facă gestul necugetat. Scenele șocante i-au traumatizat , scrie BZI.

Bolnavul de coronavirus s-a aruncat în gol de la etajul 6 al Spitalului de Neurochirurgie din Iași. Acesta era internat în secția de Terapie Intensivă, la Neurochirurgie, și s-a aruncat de pe geamul acestei secții.

Medicul Lucian Eva, managerul unității medicale, a declarat că pacientul se afla pe pervazul geamului în momentul în care doctorul de gardă și o asistentă au intrat în salon.

Cadrele medicale au încercat să îl oprească, însă eforturile lor au fost în zadar. Pacientul a căzut pe platformă aflată în spatele spitalului.

În scurt timp de la tragicul eveniment, criminaliștii au ajuns la fața locului pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs incidentul.

Bărbatul avea nevoie de suport respirator și prezenta sindrom depresiv. Acesta fusese recent diagnosticat cu diabet și era transferat de la Spitalul de Boli Infecțioase cu virusul ucigaș SARS-CoV-2.

Coronavirus România. Bilanț, 19 septembrie 2020

Până astăzi, 19 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 111.550 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

89.119 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.333 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 4.402 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 18.09.2020 (10:00) – 19.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 42 de decese.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.996. Dintre acestea, 461 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.210.071 teste. Dintre acestea 23.030 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.305 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.725 la cerere.

Pe teritoriul României, 11.845 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.013 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 38.818 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 7 persoane.

Ne puteți urmări și pe Google News