Smartphone-uri virusate de o aplicaţie din Android Market

Smartphone-uri virusate de o aplicaţie din Android Market

Câteva aplicaţii gratuite din Android Market, magazinul online de aplicaţii pentru smartphone al Google Android, conţineau troieni. Acestea erau copii ale aplicaţiilor originale ale unor dezvoltatori legitimi. Astfel, utilizatorii de telefoane mobile inteligente cu sistem de operare Android au fost expuşi unui risc ridicat de infectare cu malware.

Un exemplu de astfel de aplicaţie copiată a fost Super Guitar Solo, care conţinea un exploit popular ("rage against the cage") – adesea folosit pentru "root-area" telefoanelor cu Android – cu rolul de a obţine drepturi de administrator (superuser) pe telefonul mobil infectat.

Odată obţinute aceste drepturi, aplicaţia putea lansa comenzi care nu necesitau acordul utilizatorului, explică reprezentanţii Kaspersky Lab.

"Scopul aplicaţiei pe care am analizat-o era de a fura diferite informaţii despre modelul telefonului, seria de identificare, limba sistemului de operare, ţara în care telefonul era folosit şi datele de identificare ale utilizatorului, pentru a le salva apoi pe un server remote", spune Timothy Armstrong, junior malware analyst la Kaspersky Lab.

Este posibil ca malware-ul descoperit acum în Android Market să nu fie singurul activ în acest moment.

Kaspersky Lab recomandă utilizatorilor de Android să verifice periodic nivelul permisiunilor pe care îl au aplicaţiile instalate pe telefon şi să se gândească de două ori înainte să facă jailbreak telefoanelor pe care le deţin. Operaţiunea creşte riscul de infectare cu malware dacă nu îşi iau toate măsurile de siguranţă.

Ne puteți urmări și pe Google News