Vânzările Skoda au crescut cu 20 de procente, în prima jumătate a anului

Vânzările Skoda au crescut cu 20 de procente, în prima jumătate a anului

Producătorul auto ceh Skoda, parte a Grupului Volkswagen, a comercializat cu 20% mai multe mașini, în prima jumătate a anului, comparativ cu intervalul similar din 2010.

Prima jumătate a anului s-a dovedit mai mult decât fructuoasă pentru marca Skoda.

Producătorul din Cehia a anunțat, astăzi, că a comercializat 457.700 de autoturisme în întreaga lume, cu 20,1% peste ceea ce reușise în primele șase luni ale anului trecut, scrie ”Financial Times”.

Numai în iunie, Skoda a vândut 81.300 de unități, o cifră istorică pentru brandul ceh, notează ”The Wall Street Journal”.

Ca și în cazul altor producători europeni, piața din China a contribuit substanțial la rotunjirea performanțelor comerciale, cu peste 110.000 de comenzi.

Ne puteți urmări și pe Google News