Opt civili sirieni ar fi fost ucişi, ieri, de soldaţi americani, în apropierea frontierei irakiene, au arătat surse siriene, potrivit Le Monde.
Conform televiziunii de stat din Siria şi agenţiei de presă Sana, patru elicoptere americane au intrat opt kilometri în interiorul spaţiului aerian sirian. Soldaţi coborâţi din acele elicoptere ar fi luat atunci cu asalt "un imobil civil în construcţie" şi ar fi tras asupra muncitorilor din clădire, ucigând opt oameni.
Atacul ar fi avut loc în satul Al-Soukkariya, în regiunea Abou Kamal, principalul punct de trecere între Irak şi Siria.
Televiziunea privată Al-Dunia a avansat un bilanţ de nouă civili ucişi şi 14 răniţi.
"Elicopterele au părăsit teritoriul sirian în direcţia Irakului", a indicat agenţia Sana, sugerând că aparatele de zbor veneau din Irak.
La Washington, un purtător de cuvânt al Pentagonului a afirmat că nu deţine nicio informaţie despre subiect. Iar un purtător de cuvânt militar american la Bagdad a indicat că informaţiile vor fi verificate.
La puţin timp după anunţul raidului, Damasc-ul i-a convocat pe reprezentanţii americani şi irakiani pentru a protesta împotriva atacului, şi a cerut autorităţilor irakiene să interzică utilizarea teritoriului lor pentru a lansa "agresiuni împotriva Siriei".
Regiunea respectivă se află în apopierea oraşului irakian Al-Qaim, un punct de trecere important pentru oamenii, armele şi materialul ce vine din Siria şi care e destinat grupărilor sunite irakiene aflate în luptă împotriva armatei americane.
Statele Unite şi guvernul irakian acuză Damascul că nu face suficiente eforturi pentru a împiedica infiltrările de rebeli, adică a combatanţilor Al-Qaida.