Sindicaliștii din Învățământ vor să le strice copiilor prima zi de școală

Sindicaliștii din Învățământ vor să le strice copiilor prima zi de școalăProtest. Sursa foto: Facebook

Sindicaliștii din Învățământ vor să le strice copiilor prima zi de școală. În urma discuțiilor purtate la Guvern, sindicaliștii din Educație au anunțat că vor continua protestele. Conform planului, aceștia vor ieși în stradă și pe 8 septembrie, ziua în care are loc deschiderea noului an școlar.

Update: Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a avertizat vineri, după ședința Consiliului Economic și Social, că educația este domeniul cel mai afectat de al doilea pachet de măsuri fiscale și că profesorii nu vor rămâne pasivi. Potrivit acestuia, anul școlar viitor riscă să fie marcat de proteste continue.

„N-am intrat în foarte multe amănunte, i-am explicat că sunt situaţii în care, în urma acestor măsuri, vor exista copii care vor merge pe jos, prin pădure, distanţe considerabile, chiar prin zone cu urşi. (…) De asemenea, comasări făcute haotic, şcoli comasate aflate la doar 5 km una de alta. Asta nu mai este management. Pentru ce economiseşti? 300 de lei, când, de fapt, dacă ai mutat, trebuie să pui un director adjunct? Atât se „câştigă” dintr-o comasare”, a spus Hăncescu. 

Tensiuni mari în Învățământ. Urmează noi proteste în Capitală

În ultimele zile, bugetarii din școli au protestat față de reducerea privilegiilor și au anunțat că nu vor renunța la manifestații. Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a spus că anul școlar 2025-2026 ar putea începe cu un boicot, în contextul în care problemele dascălilor nu vor fi auzite.

Oficialul a explicat că măsurile aplicate până acum sunt de criză și nu de reformă, fiind menite doar să asigure plata salariilor și a burselor până la sfârșitul anului.

„Le înțeleg nemulțumirea. Am fost paratrăsnet pentru nemulțumiri. Mesajul meu a fost să începem anul școlar. ne putem concentra cum putem face un buget mai bun pe 2026. Educația are nevoie de bani, trebuie să țintim acel 15% din buget.  Aceste proteste m-au ajutat. Am căutat să flexibilizez lucrurile”, a explicat el.

Daniel David

Daniel David / sursa foto: dreamstime.com

Ministrul Daniel David, despre problemele actuale ale învățământului

Ministrul a subliniat că educația are nevoie de mai multe fonduri și că obiectivul rămâne atingerea pragului de 15% din bugetul național. În opinia sa, protestele au avut și un efect pozitiv, forțând flexibilizarea anumitor decizii.

„Probabil că va fi un boicot. Indiferent că va fi, din protestul lor trebuie înțeles că educația, după ce trece acest pachet pachet fiscal-bugetar, va avea nevoie de sprijin și de dezvoltare. La rectificare am nevoie de două miliarde pentru salarii și burse”, a mai spus Daniel David.

Profesorii, nemulțumiți că trebuie să muncească jumătate din norma unui angajat

Profesorii contestă Legea 141/2025, care a intrat în vigoare în luna iulie și care prevede majorarea normei didactice la 20 de ore pe săptămână, echivalentul a jumătate din programul normal de lucru al unui angajat.

Reprezentanții sindicatelor avertizează că actul normativ va afecta grav sistemul de educație, prin creșterea sarcinilor cadrelor didactice, comasarea unor unități școlare, reducerea burselor acordate elevilor, dar și prin schimbările aduse plății cu ora și degrevărilor de normă.

„Nu meritaţi, domnule ministru, să mai fiţi în fruntea acestui minister!”, a fost mesajul celor prezenți la protestele recente.