Simona Halep s-a calificat în turul trei al turneului de la Miami, în timp ce Monica Niculescu a părăsit competiția în runda secundă.
Ocupanta locului 50 în lume, Simona Halep, a trecut, în turul doi, de rusoaica Nadia Petrova, cap de serie numărul 32 şi locul 35 mondial, după o oră și jumătate de joc, cu scorul de 6-3, 6-2. Românca o va întâlni în runda următoare pe franțuzoaica Marion Bartoli (cap de serie 7).
Pentru calificarea în turul trei la Miami, Halep va primi 80 de puncte WTA şi un cec în valoare de 21.000 de dolari.
Monica Niculescu nu a prins o zi prea bună în fața canadiencei Alexandra Wozniak, cedând cu scorul de 6-4, 3-6, 4-6, în turul 2.
Recomandările noastre