E foarte greu sa scrii despre cineva cand se afla pe catafalc, mai ales despre un actor pe care sincer il admirai.
De altfel, nu era foarte greu sa-l admiri pe Adrian Pintea. Am discutat prima data mai mult cu el, timp de cateva ore, cu vreo patru ani in urma, cand mi-a povestit despre Victor Rebengiuc si despre filmele pe care le-au lucrat impreuna, „Padureanca” si „Moartea unui artist”. Mi-a placut ca era sobru, intelectual si ca avea o noblete si o distinctie aparte.
Un actor cu lecturi profunde, care te purta cu usurinta prin istoria artei si prin literatura universala, caruia i-a placut sa recite din Eminescu si din marii scriitori ai lumii, care iubea nonconformismul rockului si a aparut la concerte Iris. In blugi, cu geaca din piele, „copilul carunt”, cu suvite crete si rebele, sau imbracat in negru, ceea ce ii evidentia si mai mult adancimea ochilor mari si negri, Adrian Pintea se impunea prin simpla prezenta, pe scena, pe ecrane sau in viata.
Cand a venit cu ani in urma, cu „Hamletul”, montat la Craiova, la Sala Mare a Teatrului National, nu am respirat cata vreme a rostit celebrul monolog. Inflexiunile cutremuratoare ale vocii lui imi fac si acum mana tremuranda. Avea profunzime, avea dictie si, mai ales, transpunea impecabil cinismul, golul si ironia fina ale personajului, care au devenit ale lui insusi.
Nu o sa vorbesc mai mult despre rolurile lui din teatru si film. Pe mine m-a impresionat foarte tare si „rolul” lui din viata reala din ultima vreme. Cuvantul magic era Lavinia, fata care „a adus ploaia”. Cu 27 de ani mai tanara decat el, Lavinia i-a fost balsam in ultimii ani ai vietii. Cred cu adevarat ca l-a facut fericit.
Am stat la un moment dat langa ea in timpul unui spectacol, la Gradina Icoanei, cand el il juca pe Becket. I-am urmarit fascinatia din privire, privirea calda si zambetul pe care i le daruia numai ei in timpul spectacolului si am inteles cat de adanca era legatura dintre ei. Intr-o lume a orgoliilor, Lavinia m-a facut sa rememorez ce inseamna supunerea din iubire.
Nu s-au temut de gura lumii, se tineau de mana ca doi copii, iar ea a fost cea mai infocata sustinatoare a proiectului „Jesus Christ Superstar”. Mi-amintesc cum dansau in public, in timpul spectacolului cu studenti, sustinut vara trecuta la ArCub. Il admira cu toata fiinta ei, traia prin el, privea prin el lumea. Am vazut-o vineri, ravasita, la televizor, si mi s-a facut rau simtind suferinta profunda a acestei femei.
Nu o sa mai scriu decat ultimele vorbe pe care mi le-a spus Adrian Pintea. „Nu vorbesc de inspiratie sau de magia artei mele. Nu vreau sa rostesc aceste poncife folosite cand se vorbeste de misterul teatrului. A trai si a munci ca un profesionist inseamna sa muncesti cu responsabilitate si cu demnitate - nu visand, ci facand lucruri concrete”. Facand lucruri concrete, Adrian Pintea ne-a readus visul fiecaruia dintre noi.
Recomandările noastre
