SILVIU SERGIU: Paine, circ si... apa minerala

SILVIU SERGIU: Paine, circ si... apa minerala

Silviu Sergiu: "De Paste, presedintele Traian Basescu i-a facut concurenta in prime-time Mantuitorului Iisus Hristos."

Intr-o zi in care subiectele laice au fost la mare pret, seful statului a acaparat ecranele televizoarelor, facandu-si de lucru prin locurile cu potential electoral maxim.

A facut-o cu populism, ipocrizie si lipsa de inspiratie. S-a dus la un hipermarket din Capitala stiind ca, sambata dinaintea Pastelui, este locul cu cel mai mare numar de alegatori pe metru patrat.

Acesta este populism. Nu a ales locatia intamplator. A contat mult faptul ca, inca de dimineata, o anumita televiziune transmitea in direct isteria cumparaturilor care ii cuprinsese pe bucuresteni. A ales un hipermagazin doar pentru a cumpara paine si apa minerala.

Aceasta este ipocrizie. Presedintele a vrut sa convinga inca o data ca este un om obisnuit intre oameni obisnuiti. Nu a reusit decat sa insulte inteligenta celor care i-au observat cosul aproape gol.

Aceasta este lipsa de inspiratie. S-a dus apoi pe stadion sa vada meciul Steaua - Dinamo. Si-a luat bilet la Tribuna a II-a.

Acesta este populism. A stat cu suporterii de rand, desi, cu doar un an in urma, vedea meciurile Stelei in Cupa UEFA din loja lui Gigi Becali, legitimandu-l politic pe latifundiarul din Pipera, din dorinta oarba de a capta din valul de simpatie ros-albastra. Acum, cand Becali este aproape de nestavilit in sondaje, Basescu se intoarce cu fata la popor.

Aceasta este ipocrizie. Basescu n-a castigat electoral mare lucru de pe urma prezentei pe stadion. Frustrarea ultrasilor din Ghencea dupa umilirea echipei lor de catre Dinamo nu se transforma in voturi. De pe urma bucuriei galeriei din Stefan cel Mare, Basescu n-a avut ce foloase sa traga. „Cainii rosii” l-au mirosit de mult ca este stelist.

Aceasta este lipsa de inspiratie. A plecat apoi la Sibiu. I-a dojenit pe ziaristii prea „insistenti” in a afla ce vrea sa faca de Sarbatori. Apoi s-a „ascuns” in centrul Sibiului, pentru a asista la Slujba de Paste de la Catedrala Mitropolitana.

Corectia aplicata ziaristilor era insa necesara ca nu cumva - fereasca Dumnezeu! - sa creada poporul ca presedintele este doar un politician avid de imagine.

Aceasta este ipocrizie.  Comportamentul lui Basescu este explicabil. Seful statului se afla poate in cea mai neagra perioada de la preluarea mandatului.

A scazut masiv in sondaje, i-au plecat sfetnici dintre cei mai apropiati, este in razboi cu un Tariceanu tot mai redutabil, manevrat de consilierii de imagine angajati pe bani grei, iar suspendarea din functie bate la usa.

Este de inteles de ce presedintele a intrat deja in campanie electorala. Daca nu va mobiliza la urne jumatate plus unu dintre alegatori, daca referendumul va fi invalidat din cauza absenteismului, va fi remiza, iar PSD va avea de castigat. Imaginea lui Basescu de lider care lucreaza pentru popor, sprijinit de popor, va avea de suferit.

In mod sigur va esua daca nu va renunta la aceste retete electorale depasite. Daca va actiona cu populism si ipocrizie. Si va trebui sa nu o faca in zile sfinte precum Pastele. O alta lipsa de inspiratie a presedintelui.

Ne puteți urmări și pe Google News