De teamă că ungurii ar putea să ne ia Ardealul, să-l încarce în basculante şi să-l care până, hăt, la Budapesta, oficialii de la Bucureşti au început să strige cât îi ţin bojocii patriotarzi: „Afară, afară cu ungurii din ţară!”.
Uitând că ne a flăm în secolul XXI, nu în plină invazie barbară de secol V-VI după Hristos, patrioţii noştri de vodevil l-au confundat pe Laszlo Solyom, preşedintele Ungariei, cu „biciul lui Dumnezeu”, venit să flageleze trupul scumpei noastre ţărişoare. Fiindcă i-a trecut prin cap să calce pământul românesc pentru a sărbători Ziua maghiarilor de pretutindeni, lui Laszlo Solyom nu i s-a permis să aterizeze pe aeroportul de la Târgu-Mureş. Autorităţile de la Bucureşti au catalogat vizita inoportună, aducând drept argument o banală greşeală de traducere a Ambasadei Ungariei. Aceasta a transmis MAE român că Laszlo Solyom intenţionează să participe la „sărbătorile organizate de autoguvernarea din judeţul Harghita şi de cea din Cosmeni”. Urechile patriotarde ale oficialilor români au fost agresate de cuvântul „autoguvernare”, un substantiv banal în Ungaria, care denumeşte administraţia locală.
Pentru ca penibilul să fie desăvârşit, Bucureştiul şi-a justificat atitudinea neprietenoasă prin faptul că preşedintele Ungariei a vrut să vină cu un avion militar, de parcă ar fi intenţionat să comande o escadrilă de avioane de luptă, cu misiunea precisă de a cuceri Ţinutul Secuiesc.
Nu este nimeni naiv să-şi închipuie că politicienii maghiari nu visează încă la reîntregirea Ungariei Mari, aşa cum cei români speră că va veni o zi în care Moldova se va uni cu patria-mamă. A combate însă revizionismul unguresc cu parul, răţoindu-te la preşedintele Ungariei, este neproductiv şi umple autorităţile române de ridicol, în special în ochii celorlalte ţări UE. Diplomaţia este de preferat mişcărilor brutale, care nu fac altceva decât să agite inutil spiritele, într-o perioadă în care recesiunea economică amplifică tensiunea socială şi în zonele locuite de maghiari. Din nefericire, aţâţarea sentimentelor naţionalist-şovine, deopotrivă ale majorităţii româneşti şi ale minorităţii maghiare, va fi o reţetă electorală în acest an. Populaţia îmbătrânită, singura care se mai prezintă la vot, este sensibilă la aceste teme. Electoratul aflat în degringoladă după prăbuşirea PRM este tentant, astfel că pericolul maghiar va fi invocat în goana după voturi. Nu va conta faptul că Ungaria nu poate atenta la integritatea teritorială a României, pentru că ambele ţări sunt membre NATO, sau că Uniunea Europeană respinge autonomia pe criterii etnice.
Obtuzitatea cu care a acţionat România le foloseşte celor care visează la autonomia teritorială a secuilor, pentru că aduce din nou în primplan această problemă. Ar fi fost de preferat ca vizita preşedintelui Ungariei să treacă neobservată. Ştirea despre şicanarea sa este genul de informaţie care ajunge rapid la Bruxelles. Unii oficiali europeni s-ar putea întreba cum îi tratează autorităţile române pe maghiari, dacă preşedintele Ungariei este tratat „inamical şi neprietenos”, aşa cum a acuzat Solyom pe bună dreptate.
Astfel de atitudini brutale le permit maghiarilor să ţină viu visul Ungariei Mari, în speranţa unui context politic favorabil îndeplinirii lui. Din fericire, acest context favorabil este foarte îndepărtat, însă autorităţile de la Bucureşti pare că ţin morţiş să demonstreze contrariul.
Recomandările noastre
