Shirley MacLaine, de la Oscar la OZN-uri

Shirley MacLaine, de la Oscar la OZN-uri

Shirley MacLaine, sora mai mare a actorului Warren Beatty şi actriţă laureată cu numeroase premii importante, de la Oscar şi Globul de Aur până la Ursul de Aur, Emmy sau Bafta, susţine, într-o carte de curând publicată, că are întâlniri cu extratereştri, care transmit, prin intermediul ei, mesaje umanităţii.

Actriţa, care şi-a făcut de mult un renume şi ca scriitoare, detaliază în noua sa carte, „Sage-Ing While Age-Ing“, experienţele ei cu vecinii noştri de galaxie.   Shirley MacLaine mărturiseşte că menirea sa este de „a rămâne pe Terra pentru a-i informa pe pământeni despre prezenţa extratereştrilor în galaxie“. Actriţa şi-a exprimat regretul că nu s-a numărat niciodată printre cei „aleşi“ de extratereştrii care ne vizitează, potrivit convingerii sale, planeta. „Mă întreb mereu de ce nu m-au ales şi pe mine printre cei pe care ei (extratereştrii) îi iau din când în când“, spunea actriţa cu câteva zile în urmă, la lansarea noii sale cărţi în capitala germană, Berlin.

Publicul, surprins de confesiunile neobişnuite ale uneia dintre cele mai mari actriţe ale Hollywoodului, află din paginile cărţii că există şi alţi „ambasadori“ ai extratereştrilor. Ea susţine că însuşi Jimmy Carter, fost preşedinte al Statelor Unite ale Americii, a văzut un OZN şi că şi el a dorit să afle mai multe despre acest fenomen. Regretatul Ronald Reagan, de asemenea fost preşedinte american, dar şi fost actor, a avut, susţine actriţa, chiar o „întâlnire de gradul trei“ cu un coabitant al galaxiei noastre. „Pe vremea în care Reagan era actor, pe Mulholland Drive în Los Angeles a aterizat un OZN. Un extraterestru a coborât din obiectul zburător şi a comunicat telepatic cu Reagan“, aflăm de la MacLaine.   „Un flux magic de energii“ spre univers

Actriţa, în vârstă de 74 de ani, este conştientă că afirmaţiile sale pot părea caraghioase, ceea ce nu o împiedică să justifice „la nivel spiritual şi energetic“ importanţa experienţelor sale şi a fenomenului extraterestru. „Chiar dacă par caraghioasă prin faptul că povestesc despre experienţele mele, cred că nu am încotro, trebuie să le împărtăşesc“, spune MacLaine.   Autoare a mai multor cărţi de succes, precum „Camino“, care a apărut cu trei ani în urmă şi în limba română (editura „For You“), şi în care actriţa descrie experienţa spirituală a unui pelerinaj făcut la Santiago de Compostella, în Spania, MacLaine susţine în noua sa carte că între oamenii care au întâlnit în viaţa lor extratereştri şi univers există un flux magic de energii.

Shirley MacLaine, care s-a retras din showbiz cu câţiva ani în urmă şi se dedică astăzi pasiunii de scriitoare şi „ambasadoare“ a vecinilor de galaxie, a intervievat numeroşi oameni care au fost răpiţi de extratereştri, făcând diferite experienţe, mai mult sau mai putin bizare, în compania acestora. Actriţa, devenită celebră cu roluri din filme precum „Irma cea dulce“, „Magnolii de oţel“ sau „Vorbe de alint“, trăieşte astăzi retrasă la o fermă de trei mii de hectare din statul american New Mexico, unde se spune că în 1947 ar fi aterizat un OZN cu doi extratereştri.

Ne puteți urmări și pe Google News