Sfioşii Parlamentului: au vorbit câteva secunde într-un an şi jumătate de mandat
- Adam Popescu
- 20 iunie 2010, 16:44
Tribuna Parlamentului le este un loc străin. Au vorbit de aici doar când au depus jurământul, pe 19 decembrie 2008, adică în urmă cu un an şi jumătate. Zeci de deputaţi, de la putere sau din opoziţie, au deschis gura în Parlament pentru cel mult 50 de secunde.
Evz.ro a realizat topul parlamentarilor sfioşi. PDL are cei mai mulţi deputaţi, 20 la număr, care au vorbit de la tribună o singură dată. PSD are 17 astfel de parlamentari, iar PNL opt. Datele pentru realizarea topului au fost luate de pe site-ul Camerei Deputaţilor, unde se regăseşte întreaga activitate a deputaţilor, şi se referă la perioada 15 decembrie 2008 - 9 iunie 2010. Printre sfioşii Parlamentului se află şi nume cunoscute, precum Mădălin Voicu, Dan Nica, Sorin Pandele, Robert Negoiţă, Tudor Chiuariu, Cristian Boureanu sau Oana Niculescu-Mizil. La polul opus, printre cei mai guralivi parlamentari se numără Ioan Oltean, de la PDL, social-democrata Aura Vasile şi liberalul Eugen Nicolăescu. PDL, 20 de sfioşi în Parlament
- Dan Păsat - 48 de secunde (la jurământ şi când a anunţat că pleacă de la PNL la PDL)
- Dănuţ Liga - 48 de secunde
- Călin Potor - 39 de secunde
- Dragoş Iftime - 38 de secunde
- Valeriu Alecu - 35 de secunde
- Nicolae Stan - 34 de secunde
- Eugen Uricec - 34 de secunde
- Stelian Eftemie - 33 de secunde
- Viorel Arion - 32 de secunde
- Gabriel Gospodaru - 32 de secunde
- Ştefan Seremi - 32 de secunde
- Valentin Rusu - 32 de secunde
- Florin Anghel - 31 de secunde
- Stelian Fuia - 30 de secunde
- Sorin Pandele - 29 de secunde
- George Ionescu - 29 de secunde
- Lucian Riviş-Tipei - 28 de secunde
- Sorin Buta - 28 de secunde
- Adrian Popescu - 27 de secunde
- Alin Trăculescu - 26 de secunde
PSD, 17 sfioşi în Parlament
- Laurentiu Nistor - 59 de secunde
- Ioan Damian - 43 de secunde
- Dumitru Boabeş - 38 de secunde
- Mădălin Voicu - 38 de secunde
- Dan Nica - 37 de secunde
- Ion Dumitru - 37 de secunde
- Oana Niculescu-Mizil - 37 de secunde
- Costică Macaleţi - 37 de secunde
- Radu Coclici - 36 de secunde
- Ileana Dumitrache - 36 de secunde
- Vasile Gliga - 35 de secunde
- Răzvan Ţurea - 34 de secunde
- Constantin Mazilu - 31 de secunde
- Florentin Băloşin Gust - 30 de secunde
- Antonella Marinesc - 30 de secunde
- Radu Vasilică - 25 de secunde
- Filip Georgescu, 23 de secunde
PNL, cu opt sfioşi în Parlament
- Radu Stroe - 49 de secunde
- Claudiu Ţaga - 36 de secunde
- Mircea Cazan - 34 de secunde
- Viorel Buda - 34 de secunde
- Marin Almăjanu – 32 de secunde
- Grabriel Plăiaşu - 31 de secunde
- Emil Bostan - 31 de secunde
- Florin Ţurcanu - 25 de secunde
UDMR are un sfios: Mozes Palfi - 36 de secunde Vocali la televizor, tăcuţi în Parlament Pe Robert Negoiţă, deputat PSD, îl putem vedea vorbind mai mult la televizor decât în plen, unde, într-un an şi jumătate de mandat, a intervenit o dată la depunerea jurământului, timp de 37 de secunde, şi a doua oară, pe 5 octombrie 2009, pentru şase minute şi 31 de secunde, la prezentarea unui raport al comisiei juridice. Deputatul PDL Cristian Boureanu, şi el un obişnuit al emisiunilor televizate, a luat cuvântul în plenul Parlamentului în trei şedinţe: o dată în 2008, timp de 37 de secunde când a depus jurământul, a doua oară în 2009, la dezbaterea unui proiect de lege, când a vorbit trei minute şi opt secunde, şi a treia oară tot la o dezbatere, când a intervenit timp de patru minute şi 25 de secunde. Tudor Chiuariu, deputat PNL şi fost ministru al Justiţiei, a avut intervenţii totale în plen de trei minute şi 13 secunde, într-un an şi jumătate. Dintre acestea, 52 de seunde a vorbit la depunerea jurământului, iar restul de la dezbaterea a două proiecte de lege, din 10 martie 2009 şi 14 aprilie 2010. Cătălin Croitoru, deputat PDL, a vorbit de două ori într-un an şi jumătate, în total două minute şi 56 de secunde: o dată la depunerea jurământului şi a doua oară în 19 mai 2010, la o dezbatere. Guralivii Parlamentului PDL-istul Ioan Oltean deţine recordul. A vorbit în plen 28 de ore, 13 minute şi 16 secunde, în 94 de şedinţe. El este urmat de Eugen Nicolăescu, deputat PNL, care a vorbit timp de opt ore 32 de minute şi şapte secunde în 110 şedinţe, potrivit monitorizării realizate de Camera Deputaţilor. Aura Vasile, de la PSD, a vorbit în plen şapte ore, 27 de minute şi 23 de secunde, în timpul a 90 de şedinţe.