SFATUL PSIHOLOGULUI: Fiul nostru ne sfidează

SFATUL PSIHOLOGULUI: Fiul nostru ne sfidează

Vă răspunde Dr. Paula Irimia.

„Avem un băiat de 14 ani. Ceea ce ne frământă este că, de o perioadă, atunci când vorbim cu el, râde şi face glume stupide. Este un râs de-a dreptul prostesc. Impresia noastră este că ne sfidează. Să fie de vină pubertatea?“ - Ana şi Marian Stanciu, Slobozia Pubertatea este o vârstă a răzvrătirii, iar băiatul testează acum noi posibilităţi de a se desprinde de sub influenţa dv. ca părinţi. Este o vârstă la care începe să vă conteste autoritatea şi să pună la îndoială convingerile dv. Corpul său trece printr-o veritabilă transformare dictată de hormoni; tot hormonii sunt responsabili şi de râsul într-o manieră incontrolabilă.

Râsul poate fi pentru el o modalitate de apărare; un mod în care se integrează de altfel şi în grupul celor de-o seamă cu el. Prin râs, el transmite un mesaj: vă ironizează sau nu este de acord cu ceea ce spuneţi. Poate masca însă şi o jenă, o încercare de a-şi ascunde fragilitatea şi temerile; sau are o problemă legată de stima de sine în această perioadă. Nu interpretaţi comportamentul lui ca un atac personal. În dorinţa lor de a deveni independenţi de părinţi, adolescenţii au şi manifestări şocante sau care stârnesc controverse. Băiatul dv. vrea să fie „altfel“ decât până acum. Aceste „ciudăţenii“ vor atinge apogeul şi vor dispărea ca şi cum nu ar fi existat.

Pentru alte informaţii, sunaţi la tel. 0722.190.824 sau accesaţi site-ul www.copilulmeu.ro

Ne puteți urmări și pe Google News