Cel mai grandios experiment ştiinţific de până acum se poate sfârşi apocaliptic, consideră contestatarii lui. Peste trei zile va fi pus în mişcare cel mai mare accelerator de particule din lume. Giganticul aparat electromagnetic (LHC) va produce o coliziune extrem de puternică între hadroni (particule elementare cu masă egală sau superioară protonilor, susceptibile de interacţiune nucleară), după cum precizează Organizaţia Europeană pentru Cercetări Nucleare (CERN). Dar energia rezultată din coliziune va fi de 14 Tera electron/volţi (TeV), putând să genereze "găuri negre" artificiale care ar înghiţi Pământul, ba chiar şi întregul Univers.
Numeroase voci, mai mult sau mai puţin avizate, atrag atenţia asupra acestei posibilităţi, deşi specialiştii o consideră „apropiată de zero“, potrivit cotidianului francez „Liberation“. Fizicienii, confuzi în explicaţii
Posibilitatea apariţiei de „găuri negre“ - zone de antimaterie caracterizate printr-o puternică atracţie gravitaţională, putând absorbi planete sau constelaţii întregi - este „aproape“ nulă, consideră specialiştii care lucrează la proiect. Numai că acest „aproape“ a generat groază printre cei care consideră că fizicienii europeni se joacă de-a Dumnezeu.
„Problema care se pune este cea a infinitului, comparat cu frontierele cunoaşterii. Dacă şansa de a se naşte o «gaură neagră» este infimă, atunci mai există o şansă cât de mică să fie şi pericol. Dacă ne referim la pericolul dispariţiei Pământului, atunci el nu are limite. Şi dacă înmulţim şansa infimă cu pericolul infinit, obţinem un... risc infinit“, apreciază „Liberation“. Experiment dat în judecată Principiul riscului infim multiplicat cu pericolul infinit i-a făcut pe unii să târască CERN prin tribunale. Americanul Walter L. Wagner şi spaniolul Luis Sancho au avut curajul să facă acest lucru, în martie, în faţa unui tribunal din Hawaii. Ba chiar au şi apreciat că, în doar câteva luni, Terra va fi absorbită de „gaura neagră“ care se va produce. Au pierdut, dar întrebările ridicate de ei rămân. Mai ales că justificările fizicienilor, care spun că habar n-au despre ce se va întâmpla în interiorul LHC, sperând că vor fi plăcut surprinşi, n-au nimic liniştitor.
„Cum ar putea fizicienii să ne asigure că nu există riscuri, sperând totodată că vor descoperi ceva incredibil?“, se întreabă şi Michel Spiro, directorul Institutului Naţional de Fizică Nucleară din Franţa, citat de „Liberation“.