De şase ani, preşedintele Traian Băsescu vorbeşte. E lucrul la care se pricepe cel mai bine. Le-o zice corupţilor, băieţilor deştepţi, cercurilor de interese, mogulilor, parlamentarilor.

Le-o zice, astăzi, şi profesorilor, sindicaliştilor, sinistraţilor sau căpşunarilor. Iar dacă asta nu era suficient, preşedintele le-a servit-o şi celor pe care opinia publică îi consideră alternativa încă igienică din Partidul Democrat Liberal.

Am aflat ieri, de la Traian Băsescu, că Sever Voinescu, Cristian Preda şi Radu F. Alexandru n-ar mai fi fost membri PDL dacă actualul locatar de la Palatul Cotroceni conducea partidul. Oare Emil Boc, Elena Udrea, Vasile Blaga, Radu Berceanu sau Adriean Videanu ar mai fi deţinut, astăzi, funcţii la vârful piramidei politice de la Bucureşti dacă acelaşi Traian Băsescu n-ar fi condus România? Nu aştept un răspuns.

Preşedintele nu livrează explicaţii, ci doar soluţii definitive, convingeri intransigente sau sentinţe fără drept de apel. La finalul primului său mandat prezidenţial, această fermitate boantă a fost interpretată de câteva milioane de alegători drept marca definitivă a competenţei. Bărbatul viril, care luptă neobosit cu hidra corupţiei, nu poate să nu fie şi un bun preşedinte. Vigoarea investită în gherila antimoguli nu poate să nu indice stofa de calitate prezidenţială.

Nota 10 pentru cabotinismul preşedintelui Băsescu şi pentru echipa de campanie. Scenariu de Hollywood, efecte pirotehnice de excepţie, popcorn şi Coca-Cola gratis. Nota doi pentru capacitatea românilor de a funcţiona ca o societate capabilă să-şi imagineze alternative, să aibă standarde sau, pur şi simplu, valori. Când senzaţiile sunt sursa primară a ataşamentului politic, butaforiile funcţionează magistral, iar realitatea se simte monstruos.

În interviul acordat ieri pentru Radio România Actualităţi, preşedintele a vorbit despre loialitatea partizană de parcă ar fi citit din manualele bolşevice, regulile de fier ale "centralismului democratic". A gândit-o Lenin cu o 100 de ani înaintea lui Traian Băsescu (fără aluzii comparative): membrii unui partid politic sunt liberi să dezbată în interiorul organizaţiei, dar deciziile adoptate de majoritate sunt obligatorii în termeni absoluţi.

Pentru preşedintele României, lecţiile fundamentale ale socialismului ştiinţific funcţionează şi în capitalism. "Dacă eu aş fi fost implicat, n-ar fi existat în PDL niciun politician care nu respectă regula de aur. Discutăm în interior, şi când am decis ceva respectăm toţi. Indiferent că s-ar fi numit Preda, Voinescu, Radu F. Alexandru, n-ar fi fost în partid dacă eu conduceam", a indicat Traian Băsescu, demontând meticulos şi ultimele speranţe ale celor care încă vedeau în PDL şi altceva decât vechea gardă, plus nelipsita Elena Udrea.

Adevărul e că singurele servicii pe care le pot aduce Preda, Voinescu şi Alexandru actului de guvernare sunt credibilitatea, coerenţa şi critica raţională. Valori care nu aduc voturi şi, mai ales, "bunuri" imposibil de traficat. Reţelistica subterană (prezentă de altfel în toate partidele româneşti) nu beneficiază? Contracte zero? Influenţă zero? Spargem unitatea de monolit a partidului pentru câteva adevăruri inutile?

În concepţia lui Traian Băsescu regula de aur e aşa: o greşeală convenită de majoritate, din motive mergând de la proasta gestionare a informaţiilor până la lipsa totală de profesionalism a celor care închid ierarhia respectivei majorităţi, trebuie dusă până la capăt indiferent de consecinţe. Cu alte cuvinte, dacă în PDL s-a decis la un moment dat acordarea sprijinului politic pentru guvernul Boc, atunci funcţionarea împleticită a acestuia şi contestarea din interior sunt incompatibile.

Preşedintele nu simte nevoia să răspundă criticilor într-o realitate politică construită după chipul şi asemănarea sa, ci doar să le închidă gura rebelilor, chiar dacă aceştia nici măcar n-au parcurs tot labirintul, oprindu-se la Emil Boc, deşi la capătul traseului era de găsit Traian Băsescu.

Epilogul în povestea prezidenţială a celui care a reuşit să evite apocalipsa PSD în 2004 doar pentru a o înlocui cu un Armaghedon perpetuu, se scrie astfel: pentru a nu fi nevoit să explice de ce guvernul României găzduieşte incom petenţa gălăgioasă şi tupeistă, Traian Băsescu le dă peste mână celor situaţi, ca mentalitate, în afara sistemului. Garda veche versus garda nouă e doar o iluzie. Cum spunea Elena Udrea anul trecut, toţi sunt urmaşii lui Traian.

Preşedintele mai are patru ani de mandat, dar şi-a încheiat opera. Restul e doar decor, într-o lume pentru care nu mai există ziua de mâine. Pentru PDL se poate scrie, deja, necrologul.