Sfântul zilei. Denia iubirii

Sfântul zilei. Denia iubirii

În fiecare zi, în Săptămâna Patimilor, în toate bisericile se săvârșesc Deniile, splendide slujbe de seară (în slavonă „vdenie” = priveghere).

Denia reprezintă utrenia pentru a doua zi, săvârșită din ajun (ziua bisericească începe din seara celei precedente). Dacă în seara Floriilor a fost pomenit Patriarhul Iosif, vândut de frații săi (asemenea lui Iisus) și s-a citit Pilda Smochinului Neroditor, în seara aceasta (denia pentru marți) este dedicată Pildei celor 10 fecioare, care așteptau cu candele în mâini venirea Mirelui, dar numai 5 și-au luat untdelemn de rezervă, și Pildei Talanților, în care sluga care nu înmulțește moștenirea Stăpânului este pedepsită. Ambele pildele vorbesc despre grija sau indolența cu care Omul tratează zestrea dăruită lui de Dumnezeu. Grija înseamnă iubire, indolența egoism.

 

Ne puteți urmări și pe Google News