Aceștia l-au trimis la şcolile din Roma în vremea când orașul era stăpânit de regelui herul Odoacru. Roma trecea atunci printr-o mare decădere din punct de vedere moral.

Acest l-a mâhnit pe tânărul Benedict astfel că a părăsit cetatea şi pe colegii vicioşi şi s-a retras în munţii Subiaco unde a rămas trei ani.

Acolo l-a găsit monahul Roman care l-a şi tuns în monahism. În acest timp, Benedict a fost învrednicit de bunul Dumnezeu cu puterea de a săvârși minuni şi vindecări. Apoi, a devenit stareţ la Mănăstirea Vicovara la cererea călugărilor de acolo.

După un timp, a revenit în Subiaco. Împreună cu ucenicii săi, printre care şi fii de senatori ca Maur şi Placidiu, a zidit mai multe mănăstiri precum cea de la Monte Cassino, întemeiată înanul 529.

Viaţa sa a fost scrisă de Sfântul Grigorie cel Mare sau Dialogul după mărturiile celor patru ucenici ai lui Benedict: Constantin, Valentin, Simplicius şi Onorat.

Cu şase zile înainte de sfârşitul vieţii pe pământ Sfântul şi-a săpat singur mormântul.

În ziua a şasea a cerut să fie dus în Biserică. S-a împărtăşit cu Sfintele Taine şi după ce a dat povețe ucenicilor a trecut la cele veşnice în aceeaşi zi de 14 martie 543. Avea 63 de ani.

O parte din moaştele Sfântului Benedict se află la Mănăstirea Monte Cassino. O altă parte au fost duse pe la sfârşitul veacului al VII-lea la Mănăstirea Fleury din Franţa.