Sfânta Greta și adorarea Climatului: Noul Păgânism bate la porțile cetății
- Adrian Pătrușcă
- 24 decembrie 2019, 21:45
Dansuri ale fertilității, halucinogene, venerarea naturii, spovedirea în fața plantelor, adorarea sfinților adolescenți – iată instrumentarul ritualic al Salvării Planetei.
Un editorial formidabil de Sumantra Maitra pentru The Federalist.
Lynn Townsend White Jr., profesoară de istorie de la Princeton, a scris un foarte influent eseu în 1967, la apogeul revoluției culturale în universitățile occidentale, afirmând că creștinismul și valorile iudeo-creștine sunt responsabile pentru catastrofele ecologice și schimbarea climatică.
Evident, eseul a fost adaptat de generațiile ulterioare aproape ca o profesiune de credință.
Argumentul central este următorul: „Victoria creștinismului asupra păgânismului a fost cea mai mare revoluție mentală din istoria culturii noastre”, scria White. „Prin distrugerea animismului păgân, creștinismul a făcut posibilă exploatarea naturii cu o stare de indiferență față de sentimentele obiectelor naturale.”
Ultima perioadă de timp este suficientă pentru a dovedi că civilizația occidentală, produsul a 1500 de ani de valori iudeo-creștine, se confruntă azi cu cea mai mare și mai agresivă provocare de multe secole încoace, păgânismul tribal, o forță care încearcă nu doar o reîntoarcere în timp, ci și distrugerea totală a edificiului actual.
În vreme ce liberalismul laic a distrus legăturile fundamentale care țin unită societatea – credința, patriotismul și familia – instinctele umane ale religiozității – a crede, a venera, a se supune și a se teme – nu au dispărut, ci au început să se manifeste în diverse alte moduri tribale pre-civilizatoare.
De exemplu, un seminar liberal i-a încurajat pe studenți să lipsească de la cursuri pentru a merge să se roage și să-și spovedească păcatele în fața unor plante în ghiveci.
În Elveția, 250 de persoane îmbrăcate din cap până în picioare în doliu au bocit moartea iminentă a unui ghețar.
De aceea, membrii grupării „Extinction Rebellion” fac ceea ce fac. Extinction Rebellion este un cult apoccaliptic care dorește să pună capăt tuturor lucrurilor din jurul nostru, de la mașinile particulare la burgerii pe care îi mâncăm și la scaunele de plastic din grădină.
Este un cult care a fost format după ce fondatorul său a luat droguri psihedelice și s-a rugat pentru „schimbare socială”. Membrii grupării au blocat intersecțiile din Washington și Londra, dând lasciv din buric în modul în care oamenii din era pre-civilizată dansau în ritualurile fertilității dedicate zeiței Pământului, Geea.
Și iat-o și pe Sfânta Greta, eterna noastră preoteasă a tristeții. Am comparat venerarea ei cu cea a Ioanei D’Arc, de când a fost invitată în Parlamentul britanic, locul de naștere al democrației moderne. Era înconjurată de bufoni care o aprobau dând din cap de parcă ascultau Sfânta Evanghelie.
Am scris despre ea cu mult înainte ca noii capitaliști să o folosească ca pe un pion.
Într-un discurs recent la ONU, în timp ce suferea în mod evident un accident emoțional, ea le-a spus diverșilor lideri, cu voce tremurând, că au eșuat în fața copiilor și că istoria îi va pedepsi.
„Ministranții” au aclamat-o imediat ca pe o bravă mântuitoare dar și ca pe adolescentă vulnerabilă și autistă care ar trebui să nu fie criticată.
Iată, așadar: dansuri rituale, halucinogene psihedelice, venerarea naturii, mărturisirea păcatelor conform animismului păgân, adorarea sfinților adolescenți puri și aruncarea lor pe altar, lipsindu-i de copilărie, pentru a propovădui o cauză vitală.
Adăugați la toate acestea vrăjitoarele care l-au blestemat pe Brett Kavanaugh (în timpul candidaturii sale ca judecător la Curtea Supremă a SUA, propus de Donald Trump – n.r.) sau mesele de spiritism Ouija pentru invocarea spiritului lui Karl Marx, și iată că tot ce era vechi a devenit nou.
Evident, realitatea este complet diferită. Departe de a distruge planeta, schimbarea climatică nici măcar nu este o știință recunoscută. Conservatorii nu resping ideea că clima se schimbă. Schimbarea climatică este doar un pretext. Conservatorii se opun isteriei, sunt sceptici față de ritmul de schimbare a climei și ar dori să vadă o analiză cost – beneficii a schimbărilor radicale cerute.
Și mai important, conservatorii înțeleg că schimbarea climatică este folosită de o anumită parte a societății pentru a-și justifica scopurile politice de a deturna Occidentul de la modul său actual de viață, un mod de viață pe care îl percep rău și nociv, hetero-patriarhal și capitalist.
Cum? Apelând la partea din creierul oamenilor unde se află localizată credința, nevoia de supunere și apelând la copii ca la niște scuturi umane.
Vedeți o nouă scrisoare semnată de peste 500 de oameni de știință, pe care presa „mainstream” a ignorat-o complet. Aceasta cerea Națiunilor Unite să organizeze o dezbatere deschisă între oamenii de știință din ambele tabere și afirmă că nu există o „urgență climatică”.
Printre altele, raportul afirmă:
„Lumea s-a încălzit într-un ritm de două ori mai mic decât cel prognozat inițial;
Politicile climatice se bazează pe modele inadecvate;
Mai mult CO2 este benefic pentru natură, ajutând la înverzirea Pământului;
Nu există nici o dovadă statistică că încălzirea globală intensifică uraganele, inundațiile, seceta și alte dezastre naturale asemănătoare, sau că le sporește frecvența;
Nu există o urgență climatică, de aceea nu există motiv de panică. Ne opunem cu putere dăunătoarei și nerealistei politici «CO2 zero» propuse pentru 2050.”
Pe scurt, tot ce ți se spune este greșit sau distorsionat și ești luat drept un idiot care poate fi dus ușor cu pluta.
În ciuda tuturor greșelilor marxiștilor, vechea stângă voia cel puțin să cucerească natura în loc să i se supună. Sigur, această politică a fost dusă și ea la extremă, dar ți-l poți imagina pe Stalin punându-i pe toți fanaticii climatului care fac piruete ca niște bolnavi mentali întrun lagăr de muncă forțată pentru a construi căi ferate în Siberia.
La fel, regimul chinez actual nu dă doi bani pe schimbarea climatică și, în ciuda tuturor bravadelor Greenpeece și ale Sfintei Greta, nu pot face nimic împotriva faptului că China arde mai mult cărbune decât restul omenirii la un loc.
Stânga modernă este o combinație dintre două din cele mai rele pulsiuni ale istorie umanității.
Pe de o parte, burghezia ultraprivilegiată care, pierzându-și vechea credință iudeo-creștină, este atrasă instinctiv de ritualurile precreștine, de sexualitatea deschisă cu cât mai puține legături familiale.
Amintiți-vă orgiile publice de la sfârșitul epocii romane și vă putețin face o idee.
În același timp, mințile și sufletele oamenilor resimt hăul care se cască înaintea lor, care trebuie umplut cu o credință alternativă.
La această intersecție apare păgânismul climatic apocaliptic ocult. Acesta le oferă unor persoane privilegiate un obiectiv nobil.
Așa cum scria filosoful francez Pascal Bruckner în cartea sa „Fanatismul apocalipsei: salvarea planetei, pedepsirea ființelor umane”, mișcarea actuală are toate semnele exterioare ale unei religii: sfinți, păcătoși, sfârșit providențial, frică apocaliptică, pedeapsă și penitență.
Se pare că fiii împăratului Constantin nu au reușit să civilizeze total generațiile următoare. Barbarii păgâni din nord revin la porțile cetății.