Sezonul examenelor: praguri importante înainte de distracția de vară

Sezonul examenelor: praguri importante înainte de distracția de vară

Cu amenințarea examenelor, dar cu gândul la distracția din "vacanța mare" - cam așa se poate rezuma situația în care se află acum cei mai mulți elevi și studenți.

În ceea ce îi privește pe copiii ce termină clasa a VIII-a sau ultima clasă de liceu, aceștia au în față un test serios de care depinde, mai mult sau mai puțin, viitorul lor profesional. Examenele de Evaluare Națională la finalul ciclului gimnazial se desfășoară după jumătatea lunii iunie.

 

Mai exact, proba la limba și literatura română este programată pe data de 18 iunie, iar cea la matematică pe data de 20 iunie. Anul trecut, aproximativ 3 sferturi dintre candidați au obținut notă de promovare la aceste examene. La examenul de matematică au luat note de peste 5 puțin peste 60% dintre candidați, iar la examenul de limba și literatura română, aproape 85% dintre elevii care au susținut proba. Demn de menționat este că valorile sunt în scădere, ceea ce indică faptul că elevii sunt tot mai slab pregătiți, în condițiile în care dificultatea subiectelor este considerată medie, la fel ca și în trecut. La fiecare probă, aproximativ 2000 de copii au obținut nota 10, deci există și segmentul de excelență, slab reprezentat la nivelul general. Un element interesant: în anul 2018, mult mai mulți elevi au obținut note peste 5 la examenele propriu-zise față de simulările examenelor din același an.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Dacă de rezultatele acestor testări de la finalul clasei a VIII-a depinde admiterea la licee (note bune înseamnă acces la un liceu mai bun), de rezultatele examenului național de Bacalaureat depinde în mod direct și imediat viitorul profesional al copiilor. În primul rând, tot mai multe joburi condiționează aplicarea de existența diplomei de Bac. Apoi, în funcție de facultate, rezultatele pot fi mai mult sau mai puțin relevante. Cert este că acolo unde concurența este mare, elevii trebuie să facă totul posibil pentru a avea un dosar cât mai strălucit.

 

Nu întâmplător, unii copii aleg soluția "disperată": copiatul. Gadgeturi moderne precum casca de copiat ori variante clasice precum celebrele copiuțe sunt idei nu tocmai inspirate, dacă observăm că la examenele de anul trecut au fost prinși înălcând regulamentul destul de mulți elevi la nivel național. În mod curent, conform legislației în vigoare, la testările obișnuite, pentru frauda constatată la evaluările scrise se acordă nota 1 sau, după caz, calificativul insuficient. În cazul examenului de Bacalaureat, sancțiunea este și mai aspră. Elevii prinși în timp ce copiază nu mai pot participa la următoarele probe, iar cele promovate anterior nu vor fi luate în calcul la următoarea sesiune a examenului. Utilizarea de materiale informative și orice tentativă de copiere produse imposibilitatea de înscriere la următoarea sesiune de Bacalaureat, ceea ce nu s-ar întâmpla în cazul nepromovării pe motiv de rezultate slabe.

 

În 2019, examenul de Bacalaureat are prima sesiune la început de iunie. Prima probă este cea de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, pe 3 si 4 iunie. În următoarele două zile se desfășoară evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă. Pe 7, 10 și 11 iunie calendarul prevede evaluarea competențelor digitale, iar pe 12 și 13 iunie - evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională. Însă cele mai temute probe sunt programate abia la începutul lunii iulie. Este vorba de proba scrisă la limba și literatura română (1 iulie), proba scrisă obligatorie a profilului (3 iulie) și proba scrisă ce este la alegere în funcție de profil și specializare (4 iulie). A doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2019 se desfășoară între 21 august și 3 septembrie.

 

Studenții nu scapă nici ei de examene. În cazul lor, prima lună de vară este de obicei lună de sesiune de examene. Cei mai puțin norocoși (sau care au studiat mai puțin...) au parte de și mai puțină vacanță, pentru că urmează sesiune de restanțe în luna iulie. În functie de facultate, tot în iulie se desfășoară și practică o scurtă perioadă de timp. Studenții au apoi cu adevărat vacanță în august și septembrie, dar totuși cei mai mulți se bucură de distracție încă din luna iulie.

 

Pentru toți elevii și studenții, vacanța de vară are un farmec aparte. Distracția este diferită, desigur, în funcție de vârstă. Unii studenți care au timp liber pe perioada verii obișnuiesc chiar să călătorească, iar pentru a-și prelungi călătoria se cazează la hosteluri (stil clasic în țările dezvoltate din Europa și Asia, precum și în Statele Unite ale Americii). Totuși, distracția nu este la cote maxime pentru toți elevii și studenții. Tot mai mulți elevi de liceu și din ce în ce mai mulți studenți aleg joburi de vară și internshipuri plătite pentru a obține bani, dar și experiență înainte de finalizarea studiilor, pentru mai multe șanse într-o viitoare carieră de succes.

 

Pentru cei care vor să se distreze în lunile următoare, cele mai tentante oferte sunt cele cu privire la festivalurile de muzică organizate în țara noastră. Printre cele mai răsunătoare branduri în domeniu putem menționa Neversea, Untold, Summer Well sau Electric Castle. Prețurile de acces la astfel de festivaluri devenite internaționale (atrag atât muzicieni internaționali, cât și public venit special din alte țări) nu sunt deloc mici, ci de ordinul sutelor de lei. Există și unele alternative interesante mai ales pentru studenți: posibilitatea de voluntariat (deci implicit acces gratuit), reduceri de prețuri în funcție de mai multe criterii și chiar bilete gratuite pentru cei ce donează sânge în scop umanitar, în campaniile inițiate de Untold și Neversea. În plus, toate aceste festivaluri au sponsori de top care se asociază evenimentelor și aceste firme organizează pentru clienții lor (sau pentru potențialii clienți) concursuri prin care oferă fiecare zeci de abonamente de acces la festival. După un an plin, oricine adoră să se bucure de valuri de energie, de distracție din plin la festivalurile de top organizate în țara noastră. Cei mai mulți participanți sunt din rândul tinerilor, însă nu de puține ori s-au observat la astfel de festivaluri chiar și persoane ce pot fi cataloage în rândul bunicilor, semn că aprecierea muzicii de calitate și dorința de distracție nu au vârstă.