Un bărbat depistat că este purtătorul virusului HIV, a fost acuzat şi judecat din cauză că a scuipat în ochi şi în gură un poliţist din Dallas, precizează Reuters.
În urma judecării procesului, juraţii au decis că acuzatul, Willie Campbell, şi-a folosit saliva drept "armă mortală". Sentinţa a fost pronunţată azi, condamnatul trebuind să ispăşească o pedeapsă de 35 de ani de închisoare.
Campbell a fost arestat în mai 2006 pentru că l-a scuipat şi l-a lovit pe ofiţerul Dan Waller, în timp ce se afla într-o maşină a patrulei de poliţie.
În vârstă de 42 de ani, bărbatul va ispăşi jumătate din pedeapsă, până va avea dreptul la eliberare condiţionată.
(20:00)
Recomandările noastre