Metoda găsită de Serena Williams pentru a se răzbuna pe Ion Țiriac. Americanca nu a uitat declarațiile făcute de miliardarul român
- Alexandru Toader
- 27 martie 2019, 13:12
Serena Williams (37 de ani) nu a trecut peste afirmațiile făcute de Ion Țiriac în urmă cu un an, despre fizicul ei, iar acum fosta lideră WTA s-a răzbunat.
Jucătoarea americană aflată pe locul 10 în ierarhia mondială nu l-a iertat nici până acum pe miliardarul român pentru afirmațiile făcute de acesta înaintea ediției de anul trecut a turneului de la Madrid, competiție patronată de Țiriac. „Cu tot respectul, Serena Williams are 36 de ani și 90 de kilograme. Mi-aș dori ca tenisul feminin să aibă alte opțiuni”, spunea Țiriac, anul trecut, pentru Sport Bild.
Astfel, americanca a decis să nu participe nici în acest an la Mutua Madrid Open (3-12 mai), lucru confirmat chiar de antrenorul ei, Patrick Muratoglou. Serena va reveni în circuit odată cu turneul de la Roma (6-19 mai).
„Mereu spun că oamenii au dreptul la o opinie. În mod cert, tenisul feminin înseamnă mai mult decât mine. Mult mai mult, dar voi discuta cu el, credeți-mă, voi discuta cu el. Este un comentariu ignorant și sexist, poate că este un bărbat ignorant”, s-a apărat Williams, potrvit New York Times.