
Zăpada de pe pârtiile din Valea Jiului, dar mai ales concursurile inedite au atras în staţiuni mii de turişti.
La concursurile organizate de Serbările Zăpezii, în Straja, mii de turişti au schiat şi s-au distrat. În ediţia din acest an a Serbărilor Zăpezii, turiştii amatori de concursuri şi distracţie au avut parte şi de o întrecere inedită: schi pe doage de butoi.
„Concursul pe doage a adunat undeva la vreo 70 de participanţi şi a avut loc pe pârtia Constantinescu. Distanţa pe care au trebuit să o parcurgă a fost mică, de patru porţi, dar a fost extrem de disputată şi hazlie“, ne-a spus Emil Părău, cabanier. „Straja s-a schimbat foarte mult, acum este o veritabilă staţiune de munte. Am fost de mai multe ori în acest sezon şi m-am simţit foarte bine, oamenii sunt amabili, iar pârtiile sunt bine întreţinute“, a adăugat Cosmin, din Timişoara.
Startul întrecerilor a fost dat de copii, cel mai mic concurent având doar 3 ani. Organizatorii, Primăria şi Consiliul Local Lupeni, i-au premiat pe câştigători cu medalii, diplome, cupe şi bani, în valoare totală de 10.000 de lei. „Am încercat să oferim distracţie turiştilor veniţi la munte, dar şi să-i răsplătim pe concurenţi. Buna dispoziţie s-a simţit pe deplin pe pârtii“, ne-a declarat Cornel Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni.
Spectacolul oferit de trupele TNT şi Hora a încins atmosfera, oamenii uitând de frigul de afară şi de vântul care sufla, iar focul de artificii şi programul artistic cu făclii aprinse oferit de salvamontişti pe pârtie i-a lăsat cu gura căscată pe cei prezenţi. Zăpada din Straja măsoară 40 de centimetri, iar pe pârtii, deşi după-amiază a început să fie lapoviţă şi mai apoi ninsoare, s-a schiat până seara târziu. Potrivit cabanierilor, la acest sfârşit de săptămână aproape 90% dintre locurile de cazare din staţiune au fost rezervate. Pârtii deschise în continuare Dacă staţiunile de pe Valea Prahovei au cam rămas fără zăpadă, din cauza creşterii temperaturilor care au dus la topirea omătului de pe pârtii, în judeţul Sibiu, situaţia este una fericită pentru schiori. Asta pentru că atât la Păltinş, cât şi la Bâlea Lac se poate schia în condiţii destul de bune. La Păltiniş, chiar dacă pe multe porţiuni, pârtia era acoperită de gheaţă, iar vântul a bătut cu putere sâmbătă, schiorii s-au aventurat în număr mare la coborâri şi în weekendul trecut.
„La Păltiniş s-a schiat pe tot parcursul zilei de sâmbătă şi telescaunul a mers şi el în condiţii destul de bune, chiar dacă vântul a bătut în unele momente ale zilei destul de puternic. Pârtia este acum OK, dar sunt porţiuni unde este gheaţă“, a explicat Adrian David, şeful Serviciului Salvamont Sibiu. Şi la Bâlea Lac pârtiile sunt deschise, chiar dacă şi aici vântul a bătut puternic.
„Sâmbătă a bătut vântul şi nu a mers nici telecabina, dar astăzi (n.r. - duminică) este frumos şi se poate schia atât la Bâlea Lac, cât şi pe traseul de sus până jos la Bâlea Cascadă. E zăpadă din belşug“, a spus managerul de la Cabana Platinul şi Motelul Bâlea Cascadă, Marius Olarius. Zăpada are 37 de centimetri grosime la Păltiniş şi 188 de centimetri la Bâlea Lac. PREGĂTIRE Salvamontiştii merg la şcoală Aproape 70 de salvamontişti de la toate centrele locale şi judeţene din ţară se află în staţiunea montană Straja unde participă, zilele acestea, la Şcoala Naţională Salvamont. Timp de o săptămână, salvamontiştii vor învăţa tehnici moderne de salvare de pe pârtia de schi sau din zonele accidentate, cum să se organizeze în cazul producerii unor avalanşe sau despre modalităţi de evacuare din zone accidentate.
„Nivelul şcolii româneşti de salvare este unul dintre cele mai ridicate din Europa. Ne pregătim pentru a ajunge la un nivel superior, iar în această săptămână începe şi testarea în teren a cursanţilor“, declară George Resiga, şeful Salvamont Lupeni, gazda Şcolii Naţionale de Salvamont. (Marius Mitrache)