Evenimentul Zilei > Justitie > Şerban Huidu, condamnat la doi ani şi jumătate cu suspendare. Rudele victimelor se revoltă, Găinuşă e fericit!
Şerban Huidu, condamnat la doi ani şi jumătate cu suspendare. Rudele victimelor se revoltă, Găinuşă e fericit!

Şerban Huidu, condamnat la doi ani şi jumătate cu suspendare. Rudele victimelor se revoltă, Găinuşă e fericit!

Magistraţii Judecătoriei Braşov au decis să-l condamne pe realizatorul TV la o pedeapsă de doi ani şi şase luni, pe latura penală, pentru ucidere din culpă. Accidentul de circulaţie s-a produs pe 16 octombrie 2011 şi s-a soldat cu trei morţi.

UPDATE 2: Avocatul Bucur Borcoman, cel care îi reprezintă pe aparţinătorii lui Ştefan Balogh, a declarat, pentru EVZ, că Mircea Balogh şi Elena Balogh, fiul respectiv soţia lui Ştefan Balogh, sunt foarte nemulţumiţi de decizia de astăzi a instanţei: „Vor face recurs, cu siguranţă. Hotărârea cu suspendare li se pare ca fiind inexistentă. Deşi le-am propus să ne întâlnim, să stăm de vorbă, nici Şerban Huidu şi nici avocaţii lui n-au fost de acord. Pe clienţii mei nu i-a căutat niciodată, deşi asta a susţinut de mai multe ori în presă. Oricum, noi rămânem la despăgubirile de 200.000 de euro pentru fiu şi 200.000 de euro pentru soţie. Primul termen în procesul ăsta va fi la toamnă”.
UPDATE 1. Mihai Gainusă, prietenul şi colegul lui Huidu de la „Cronica Cârcotaşilor, a declarat, pentru EVZ: „Sunt foarte fericit pentru Şerban şi am încredere că Justiţia şi-a făcut datoria şi a dat cea mai corectă decizie în acest caz, ţinând cont de faptul că a fost un accident. Sunt alături de Şerban în continuare”.
UPDATE. Elena Balogh, soţia lui Ştefan Balogh, una dintre victimele lui Huidu, a declarat că nu va avea linişte până când realizatorul TV nu va ajunge la închisoare. „Vreau să meargă la puşcărie. A tras nişte sfori ca să aibă circumstanţe atenuante. Consider că ar fi trebuit arestat încă de pe 16 octombrie pentru aceste crime”, a spus femeia.
La pedeapsa de doi ani şi jumătate cu suspendare se adaugă un termen de încercare de patru ani şi jumătate. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată în termen de zece zile.
Avocatul Valentin Bodea, apărătorul familiei Magdei Drăghici, a declarat pentru „Evenimentul Zilei” că va contesta cu recurs acestă decizie. „Este o hotărâre mult prea blândă. Se înscrie în practica instanţelor din România în cazul celor care se fac vinovaţi de omor din culpă. Rezultatul acestei practice se vede zilnic pe străzi”.
Regrete tardive
Primul termen al procesului a fost pe 21 iunie, când magistraţii au hotărât ca pentru latura penală pronunţarea să fie pe 29 iunie, iar pentru partea civilă, în ceea ce priveşte despăgubirile cerute de rudele decedaţilor, instanţa a dat termen pentru 20 septembrie. Rudele celor morţi în accidentul rutier cer despăgubiri în valoare de 800.000 de euro – soţia lui Baloc Ştefan 200.000 de euro, fiul acestuia 200.000 de euro, iar fiica Magdei Drăghici 400.000 de euro. Atunci, realizatorul de televiziune a arătat judecătorilor că nu ştie cum a ajuns maşina pe contrasens şi că regretă foarte mult incidentul şi că îşi asumă responsabilitatea faptei.
Accident teribil
Şerban Huidu a fost implicat într-un accident rutier în localitatea Timişul de Sus în 16 octombrie 2011, în timp ce se afla la volanul autoturismului personal, marca Mercedes ML, când a intrat pe contrasens şi a lovit un autoturism Dacia Logan care circula regulamentar de la Braşov spre Predeal. În urma impactului, două persoane au murit pe loc, iar una la spital, după o comă de câteva ore.
Medicii care s-au ocupat atunci de familia Huidu declarau că realizatorul TV era în stare de şoc, în timp de soţia lui suferise o fractură la un picior. Copiii au fost externaţi în aceeaşi zi, fiind duşi de la Braşov la Bucureşti de nişte prieteni ai cuplului.
În autoturism, alături de Şerban Huidu se mai aflau soţia lui, Cristina, cei doi copii ai lor şi bona. Impactul rutier venea la mai puţin de un an de când realizatorul TV suferise un accident, în timp ce se afla într-o staţiune de schi din Austria. După o perioadă lungă de spitalizare, Şerban Huidu a revenit în România.
Cei care au anchetat accidentul de la Timişul de Sus i-au cerut atunci lui Şerban Huidu acte medicale care să dovedească dacă era considerat de medicul lui curant apt să conducă. Huidu, deşi încă afectat de accidentul de la schi, a putut face dovada că avea toate abilităţile să se urce la volan.

Publicat in categoriile: Justitie
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Accesează: