Sera Veche a Grădinii Botanice din Capitală, redeschisă după 35 de ani
- Cristina Olivia Moldovan
- 15 noiembrie 2011, 12:29
Pavilionul recent reabilitat adăposteşte un colţ de pădure tropicală.
Sera Veche a Grădinii Botanice a fost construită între anii 1889-1891, după modelul Serelor din Liège (Belgia). În 1976, a fost închisă pentru public, continuând să adăpostească doar plante de cultură. Pavilionul reabilitat în anul 2011 a fost gândit ca un colţ de pădure tropicală şi conţine reprezentanţi ai multor familii de plante exotice. Va servi ca loc de studiu pentru studenţii Facultăţii de Biologie şi se vor organiza activităţi de educaţie ecologică cu preşcolari şi şcolari. "Bătrâna doamnă s-a transformat într-o doamnă frumoasă" "Să ne gândim că Arghezi, Caragiale, Barbilian s-au putut plimba prin această seră cu palmieri şi alte plante tropicale, dar generaţiile următoare n-a mai putut-o vizita. Acum se redeschide această parte din Sera Veche, care a necesitat reparaţii extinse, în respectul arhitecturii originale. Bătrâna Doamnă care este Grădina Botanică începe să nu mai arate aşa de bătrână, ci să fie pur si simplu o doamnă frumoasă", a spus rectorul Universităţii din Bucureşti, prof.univ.dr. Ioan Pânzaru. Vizitatea pavilionului, gratuită Reabilitarea a fost făcută cu sprijinul Alpha Bank. Vizitarea Pavilionului "Pădurea Tropicală" este gratuită. Programul de vizitare este în zilele de marţi, joi, sâmbătă şi duminică, între orele 9.00-13.00. Preţul unui bilet de intrare la Grădina Botanică este de 5 lei, iar al unui bilet redus este de 2 lei. Beneficiază de reducere elevii, studenţii şi pensionarii.