MIRCEA MIHĂIEŞ: "Cât de «groasă» trebuie să fie o turnătorie pentru a-ţi crăpa obrazul? Astfel de întrebări nu-l vor tulbura, desigur, pe Gabriel Gafiţa".
În aprilie 2006, Mihai-Răzvan Ungureanu, pe atunci ministru de externe, a cerut CNSAS-ului verificarea „tuturor informaţiilor posibile“ ce-i priveau pe şefii misiunilor diplomatice şi pe angajaţii din MAE cu funcţii de răspundere.
Era prima oară când ciudata clădire din Aleea Alexandru era confruntată cu o astfel de situaţie. Acuzat - pe drept sau pe nedrept - c-ar fi nu doar o instituţie cu desăvârşire opacă şi că mult prea mulţi oameni ai vechiului regim şi-ai „structurilor“ se aciuaseră pe-acolo, Ministerul Afacerilor Externe oferă şi azi - sau mai ales azi - suficient loc pentru reformă. Azi, când au reintrat în uz „infogramele secrete“!
Rezultatul acelui demers n-a fost prea spectaculos. Au existat, e drept, mai multe „pensionări strategice“, „renunţări unilaterale“, „retrageri neaşteptate“, dar până în clipa de faţă aşteptata primenire nu s-a petrecut. În 1997, personajul care ocupă astăzi pagina întâi a ziarelor, Excelenţa Sa Gabriel Gafiţa, dat sigur ca ambasador în Germania, n-a mai ajuns niciodată în republica federală. Oare de ce?! Poate aflăm de la scriitorii germani din România, despre care texte recente afirmă c-ar fi fost turnaţi cu mult aplomb de către ex-redactorul editurii „Kriterion“.
Gabriel Gafiţa a ajuns, curând după aceea, ambasador în Canada. Ţin minte articolul unui gazetar care, în epocă, merita să fie citit cu atenţie, măcar pentru că fusese el însuşi un intim al serviciilor secrete şi avea un miros bun în domeniu. Iată cum era descris în 1998 diplomatul suspectat actualmente de turnătorie: „La Ottawa am întâlnit un ambasador mincinos. Arogant. Nepoliticos. Isteric. Încruntat. Îngălat. Constipat. Un prost avocat pentru România. Un maestru al gafelor“. Din cele aflate despre sejurul său diplomatic la Lisabona, comportamentul nu i s-a schimbat nici cu un milimetru. Aceeaşi brutalitate, aceeaşi intoleranţă şi aceeaşi poftă de a zdrobi cu mânie proletară orice „stări de spirit necorespunzătoare“.
Nu ştiu dacă la această oră Gabriel Gafiţa a fost sau nu rechemat în ţară. Dar dacă documentele publicate la mijlocul săptămânii trecute sunt autentice, el ar fi trebuit revocat din funcţie instantaneu. Nu poţi menţine ca reprezentant oficial într-o ţară care a votat cu entuziasm pentru primirea României în Uniunea Europeană pe cineva pozat pe prima pagină a ziarelor şi descris drept un colaborator zelos al Securităţii. Actul de inamiciţie e prea pe faţă şi batjocura prea mare. N-am nicio aşteptare din partea ministrului Comănescu. Dar preşedintele Băsescu e la fel de responsabil pentru situaţie, de vreme ce „Rossety“ a fost trimis la post în 2005, în plină revoluţie portocalie. În faţa unei asemenea acuzaţii, oricine are o minimă onoare ori şi-ar da demisia, ori s-ar autosuspenda până la tranşarea în justiţie a situaţiei. Nu e cazul lui Gabriel Gafiţa. Sfidând o lume întreagă, el anunţă senin că ne va spune la toamnă cum stau lucrurile. Şi de ce n-ar face-o, dacă are în minister complici de marcă? Însuşi purtătorul de cuvânt al MAE îi ţine isonul, calificând actuala zarvă drept „o problemă personală“ a d-lui Gafiţa - ca şi cum acesta s-ar afla în Portugalia în vilegiatură pe banii babacii, şi nu ca reprezentant al statului român!
Cu alte cuvinte, ambasadorul şi-a asigurat o minunată vară la Lisabona (în compensaţie, desigur, la romanul „Iarna e o altă ţară“ - titlu preluat fără ghilimele dintr-un poem al lui Archibald MacLeish). Şi asta pe bani buni, plătiţi de fiecare dintre noi: să nu uităm că salariile din diplomaţie au crescut la începutul anului la cote demne de invidiat. Dacă în Aleea Alexandru se merge pe tactica struţului, vă asigur că la Lisabona există ochi şi urechi gata să intercepteze orice nuanţă. N-a trecut neobservat atacul de isterie al ambasadorului la perspectiva prezenţei lui Vladimir Tismăneanu în capitala lusitană, pentru a prezenta „Raportul final al comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România“. Bun fiu al tatălui său - călăul ideologic stalinist Mihai Gafiţa, cenzor şi persecutor al lui Paul Goma - Gafiţa-junior şi-a ieşit din minţi la ideea c-ar putea fi asociat cu acţiunea denunţării monstruozităţii comuniste.
Învinuitul susţine că probele din dosar sunt cam „subţiri“ şi scoase din „context“. Cât de „groasă“ trebuie să fie o turnătorie pentru a-ţi crăpa obrazul? Şi cât de adânc trebuie să „contextualizezi“ pentru a nu ţi se citi printre declaraţii abjecţia? Astfel de întrebări nu-l vor tulbura, desigur, pe Gabriel Gafiţa, traducător, între altele, al cărţii lui Joseph Conrad - isn’t it ironic? - „Agentul secret“. Cum nu l-a tulburat nici lista „recompensă rilor acordate“, a „sprijinului“ financiar şi-a „deconturilor“. La câtă „bibliografie“ a acumulat, la câte texte infecte a scris în „Luceafărul“ protocronist al Securităţii, Gabriel Gafiţa ar merita să i se acorde de către CNSAS drept premiu accesul la dosarul unui turnător care semna cu numele de cod „Călătorul“. Îi garantez senzaţii tari!
Recomandările noastre
