Mircea Cărtărescu: "Ajung pe aeroport la Otopeni frânt de oboseală după un lung voiaj şi urc într-un taxi."
În sfertul de oră petrecut până acasă iau un prim contact cu România profundă: aud la radio despre un aşa-zis „sex-gate”: un fost ministru al muncii, familiei şi egalităţii de şanse, Paul Păcuraru pe numele său, s-a filmat cu camera web în timp ce se masturba în faţa computerului. „Ăştia-s politicienii noştri, domnule, nişte labagii cu toţii”, îmi zice indignat şoferul, ba deschide şi geamul ca să scuipe afară. „Auzi, ministru al familiei! Să fiu al naibii dacă nu e cea mai tare chestie pe care-am auzit-o în ultimul timp!”. Acum, nu mi-e mie de Paul Păcuraru, o apă şi-un pământ cu tot cabinetul Tăriceanu cel de sinistră amintire, dar chestiunea merită privită mai îndeaproape, căci ea se va repeta de-acum din ce în ce mai des.
Există două componente strâns legate una de alta în această afacere. Prima ţine de felul în care e percepută sexualitatea umană într-o societate. Ce percepem, la un moment istoric dat, ca fiind dizgraţios, dezgustător, blamabil moral şi chiar juridic în sexualitate? Răspunsul diferitelor culturi la problemele legate de sex au acoperit toată scala posibilităţilor, de la respingerea sa totală până la o totală permisivitate.
S-a crezut multă vreme că actul sexual e blamabil în orice variantă care nu are ca scop naşterea copiilor. Soţia personajului din „Ghepardul” lui Lampedusa intra în pat într-o cămaşă de noapte care-o acoperea în întregime, cu excepţia unor nasturi în dreptul sexului. În timpul actului, spunea permanent rugăciuni ca să aibă copii. Sexul era pentru ea o mare povară, o uriaşă concesie morală cu scopul mulţumirii Celui ce spusese cândva „Creşteţi şi înmulţiţi-vă”. Plăcerea însă venea de la diavol.
A trebuit ca societatea să se liberalizeze şi să se laicizeze, şi ca igiena să se îm bună tă ţească pentru ca practicile sexuale diversificate în scopul plăcerii să devină acceptabile. Masturbarea, văzută altădată nu doar ca o perversitate, ci şi ca un pericol pentru sănătate, s-a dovedit a fi un comportament normal, general uman, mai cu seamă în perioada ado lescenţei. Sexul oral este şi azi privit în unele societăţi ca fiind o oroare şi chiar o infracţiune.
Există în acest moment, în închisori din Statele Unite, amărâţi care fac ani grei de puşcărie pentru „sodomy”, delict care, pe lângă homosexualitate, cuprinde şi sexul oral. A fost un drum lung pentru lumea civilizată până la acceptarea tuturor subtilităţilor sexului, care este şi el, la urma urmelor, o artă şi o mare binecuvântare. Astăzi, lumea civilizată consideră acceptabil sexual tot ceea ce este liber consimţit de doi adulţi în intimitatea lor. Iar aici intrăm deja în a doua parte a problemei.
E-n regulă, acceptăm orice se petrece în dormitorul unei perechi adulte şi care consimte. Nimic nu e în principiu indecent între doi oameni care se iubesc. Dar ce se-ntâmplă cu expunerea publică a sexualităţii? Pentru că, odată cu explozia internetului şi a mijloacelor de fotografiere şi filmare larg accesibile, tot mai mulţi oameni sunt tentaţi să înregistreze „pentru posteritate” performanţele lor erotice, fie solitare, gen Păcuraru, fie în cuplu.
Pornografia a suferit în ultimul deceniu o uriaşă mutaţie prin apariţia aşa-zisului „amateur porn”. Poate nu chiar în acest moment, dar în câţiva ani ne putem aştepta să ne vedem colegii de serviciu sau diverse cunoştinţe pe internet, în exerciţiul funcţiunii, fără ca faptul să mai stârnească vreun scandal. Fireşte, nu sunt pentru aşa ceva, eu cred că sexul e o parte a dragostei şi că trebuie să rămână între pereţii dormitorului, dar în acelaşi timp liberalizarea erotismului e un câştig uriaş al lumii de azi şi care, slavă Domnului, a-nceput să pătrundă şi-n România.
Începem să acceptăm că sexul face parte din biologia şi psihologia umană, că nu e nici ceva murdar, nici ceva blamabil sau inculpabil. Că murdăria e doar în mintea noastră. Că sexul oral nu se reduce la „muie” şi că masturbarea nu se reduce la „labă”. Că femeia nu e umilită prin sex, ci este o regină a sexului, o pasăre a paradisului erotic. Acceptând toate aceste fapte, se va tăia considerabil apa la moara tabloidelor şi a canalelor de bârfe şi scandaluri. Vor dispărea şantajurile sexuale. Vor dispărea articole din codul nostru moral şi juridic. Vom renunţa la ipocrizia noastră acră, de vulpe care n-ajunge la struguri.
O persoană publică trebuie să ştie să se ferească de tot felul de capcane, între care şi cea a expunerii erotice. Dar odată expus, din proprie voinţă sau prin mediile de scandal, el nu trebuie blamat sau discreditat pentru asta. Nu faptul că Paul Păcuraru se masturbează îl face vulnerabil în ochii mei, ci prestaţia sa la Ministerul Muncii. Nu faptul că un fost prim-ministru al nostru era homosexual mi-l făcea odios, ci tendinţa sa spre dictatură şi control total.
În rest - ştia Baudelaire ce ştia când scria: „Tu, ipocrit cititor, semenul meu şi frate”...