Într-o formaţiune perfect organizată, precum UDMR-ul, diviziunea muncii nu e vorbă goală: unii cu pădurile, cu afacerile, cu pământurile din fostul judeţ Trei Scaune şi "mesele" din jur, alţii cu intens coloratele capote de matadori ce ascund mişcările politicienilor-afacerişti şi averile lor colosale.
Dl Frunda s-a specializat în baletări pline de mister, asemeni interului rătăcitor din fotbalul de-acum câteva decenii. Dar itinerariile sale nu sunt niciodată parcurse la întâmplare. Soldat disciplinat, el scoate puşca din rastel doar atunci când înaltele comandamente de partid, de haită, de gaşcă o cer. Perfor man ţele sale sunt întotdeauna din categoria "punct ochit, punct lovit".

Ce-l împinge însă în luptă pe somnorosul Crin Antonescu? "Sărac şi cinstit", bugetar prin buzunarul căruia bate vântul, dl Antonescu ar fi trebuit să aplaude, nu să faulteze grosolan încercarea parlamentului de a repune în drepturi o instituţie vitală în lupta – pe care de altfel n-o mai duce nimeni – împotriva corupţiei.

Urechist şi amator, Antonescu preia şi amplifică aberaţiile lui Frunda. În viziunea liberalului roşu, improvizaţiile disperate ale udemeristului sunt "principii excepţional formulate".

În ce constă "excepţionalitatea" lor? Simplu (asta dacă reuşiţi să treceţi dincolo de şocanta lipsă de logică a textului şi de neruşinarea comparaţiilor aruncate la intimidare): "Cu declaraţiile de avere suntem în situaţia europeană. Chiar ale noastre vor fi mult mai publice decât ale domnului Barroso. Confidenţialitatea e pentru respectarea dreptului meu la imagine şi la viaţă intimă. Unde ne-am ascuns noi? Încă dacă respectăm principiile statului de drept nu aveam nici soţia în declaraţia de avere". Vă jur că n-am schimbat nici o literă! Să lăsăm deoparte exprimarea schiloadă şi gramatica de coşmar.

Să ne concentrăm pe mesajul dlui Frunda. În esenţă, Domnia Sa pretinde că nu e nevoie de nicio schimbare a Legii ANI, deoarece chiar în forma actuală – adică letal amputată – ea ne pune în situaţie de superioritate faţă de declaraţia de avere a însuşi pre şe dintelui Comisiei Europene.
Declaraţiile "noastre" (recte, ale parlamentarilor) ar fi, în expresia originală a senatorului, "mai publice". La banii amicilor săi, acest pleonasm din categoria "mai superior" sau, pe înţelesul dlui Funda, "uşor gravidă", nici nu mai contează. Important e felul în care dl Frunda vede lucrurile.

După un sfert de veac, un senator al României întrebuinţează în raporturile cu Uniunea Europeană exact argumentul lui Ceauşescu în faţa lui Gorbaciov. Somat în mai multe rânduri de liderul de la Kremlin să pună în aplicare politica de reforme, Pingelică replica de fiecare dată, ritos, că el a făcut demult reformele!

Prinzând din zbor balonul cu gaze fetide al argumentaţiei frundiste, Antonescu a punctat decisiv cu parul la carul cu oale: "Consecinţa logică ar fi ca noi să desfiinţăm o constituţie butaforică. Existenţa sau non-existenţa ANI nu înseamnă că în România se combate sau nu corupţia". Splendid! Din câteva cuvinte, Antonescu a mai adăugat un etaj defileului de granit al politicianismului veros.

Pe de-o parte, el întăreşte ideea că legea românească e "mai publică" (vedeţi ce molipsitoare sunt agramatismele?!), pe de altă parte, că ea a condus la construcţia unei "butaforii". Drept urmare, ANI ar trebui, pur şi simplu, aruncată la gunoi, în numele "dreptului la imagine şi la viaţă intimă" şi al "presiunii politice, psihice". Mă abţin să comentez bădărănia senatorială de a-şi amesteca în această ciorbă murdară şi consoartele.

Deşi intrat în conflict mortal cu gramatica, scenariul e străveziu, şi distribuţia rolurilor fără cusur: unul dă cu securea la rădăcină, celălalt decide că dacă baza e atât de şubredă, e mai bine ca instituţia să dispară cu totul. Ca să fie sigur de victorie, dl Frunda a dat fuga şi la Ambasada SUA. Eşec lamentabil: ambasadorul Mark Gitenstein l-a trimis la plimbare, arătându-i că face o potlogărie. Ceea ce n-a fost suficient să împiedice căderea legii. Din contră, mizeria a beneficiat şi de un larg sprijin pedelist.
Nimic nou, aşadar. În chestiunile importante, culoarea politică se evaporă, lăsând să se vadă rânjetul totalitar al unei clase politice născute pentru jaf şi hrănite din minciună. În ce-l priveşte pe Antonescu, el a oferit încă un exemplu- şoc pentru naivii care continuă să vadă în el întruparea cavalerului fără pată şi prihană.

O imagine intrată la apă în propriul partid, resimţită în disidenţa tot mai vocal articulată a susţinătorilor lui Tăriceanu. Dac-ar sta mai mult pe la sediul partidului, Crin ar înţelege despre ce e vorba. Dar, cum zice proverbul, năravul din fire n-are lecuire.