Sorin Ioniţă: Era cât pe-aci să avem un subiect adevărat de discutat în weekendul de Paşte.

Unul care ameninţa să scuture obişnuita letargie de cruntă găunoşenie a marilor sărbători, în care ziariştii-ciomag devin brusc pioşi şi citează din sfinţii părinţi. Sau chiar să acopere asaltul amfibiu cu lumină sfântă prin care ÎPS Teodosie, arhiepiscopul nostru multimedia cu înclinaţie spre superproducţii, a debarcat şi a cucerit plaja din Constanţa în noaptea de 4 spre 5 aprilie, AD 2010, întru slava creştinătăţii răsăritene.

Dar o petardă telefonică venită probabil de la Băsescu, direct sau prin intermediul lui Videanu, prieten de lab-tenis cu tatăl împricinatului, l-a făcut pe tânărul diplomat şi prinţ moştenitor în devenire Syda, aka Bogdan Ionescu, să-şi reconsidere urgent planurile de carieră.

Aş fi fost tentat să-i iau apărarea celui linşat de media, deoarece originalităţile de rocker la tinereţe, tatuajele sau lăbărţările prin cluburi nu exclud neapărat geniul de investitor sau analist financiar - vezi băieţii din City-ul londonez. Asta, dacă i-aş fi putut găsi pe undeva CV-ul cu realizări.

Dacă eram în locul lui aş fi fost primul interesat să arăt acest CV în conferinţa de presă unde-mi anunţam demisia, ca să vadă ţara ce capacitate pierde şi să plângă în pernă. Când colo, ziariştii au săpat câteva zile fără succes după misterioasa universitate franceză la care el ar fi studiat.

O fi fost pesemne la vreun training sau şcoală de vară, venite pe fişa postului pe când era consilier la Ministerul Integrării, fapt de care n-ar trebui să facem mare caz: jumătate dintre politicienii sau oamenii publici din România îşi umflă biografia cu studii pe care nu le au, cu înduioşătoarea candoare a angrosistului provincial care s-a umplut de bani, iar acum vrea nobleţe şi recunoaştere.

Tineri parlamentari români îşi trec în CV drept educaţie stagiile de ucenicie politică la partidele-surori din Europa de Vest, care n-au nimic de-a face cu viaţa universitară, ci mai mult cu socializarea, conferinţele politice şi expediţiile la mall după ceasuribolovan şi pantofi Jimmy Choo.

Primarii s-au umplut toţi de mastere în administraţie publică, prezentând ca lucrare strategia de dezvoltare a comunei făcută de consultanţi pe vreun proiect PHARE. Iar lista de profesori universitari, de la Dan Voiculescu la Nicolae Mischie, e atât de lungă şi suprarealistă, încât chiar n-ar avea rost să ne formalizăm cerând cine ştie ce documente de studii lui Syda.

De fapt, cum omul s-a retras, nici n-aş mai fi reluat subiectul dacă n-aş fi convins că nu e primul şi nici ultimul de acest fel. Lecţia generală este că oricât am încerca să copiem procedurile europene de concurs meritocratic pentru funcţia publică, cu dosare, comisii de specialitate, interviuri şi tot restul, societatea şi spiritul local de gaşcă le vor peverti din minutul 1 dacă nu asigurăm în paralel şi o transparenţă a procesului faţă de opinia publică, eventual cu implicarea unei monitorizări externe a concursurilor pentru poziţiile sensibile.

Exact asta recomandam luna trecută în raportul anual al SAR (la www.sar.org.ro) în lista de măsuri modeste, dar concrete şi rapide de reformă a statului, în locul monumentalelor planuri de schimbare constituţională ce vor muta munţii pentru a naşte un şoricel. Mai precis, în situaţia în speţă, comisia trebuia nu doar să verifice dacă dl Syda îndeplineşte condiţiile minimale de angajare (se pare că oricum nu o îndeplinea pe cea de vechime), ci chiar să se uite la acele diplome şi la activitatea profesională a solicitantului.

Să-şi pună întrebarea în ce măsură cineva cu venituri anuale declarate de nici 2000 de euro, dar cu bijuterii de 40.000 de euro, cu limuzine şi un stil de viaţă evident peste nivelul veniturilor individuale - adică un băiat care la 30 de ani trăieşte din afacerile părinţilor - e genul de om ce poate fi luat în serios de investitori adevăraţi, nu doar de comercianţii cu bucata de produse personalizate de lux.

Iar dacă un asemenea dosar a putut trece ca gâsca prin apă printr-un concurs ministerial, în principiu organizat sub atenta supraveghere a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP, o instituţie UDMR-istă atât de discretă că nici nu ştiaţi probabil că există), atunci lucrurile nu trebuie lăsate să moară aici.

Imediat după Sărbătorile de Paşte ne trebuie o comisie independentă de anchetă şi un raport, care să arate de ce Ministerul Economiei şi ANFP au păstorit o asemenea gafă de management al funcţiei publice, în ce măsură a greşit comisia de concurs - şi, de ce nu, din cine a fost ea formată, chiar dacă a fost doar executanta unui ordin de sus - şi ce e de făcut mai departe.

Dacă nu procedăm aşa şi nu rupem pisica, cu nume şi prenume, mă tem că va trebui să ne obişnuim cu permanente episoade de tip Syda, aşa cum ne-am obişnuit deja cu butaforiile Tomitanului.