Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > SENATUL EVZ: Sinuciderea ca profesie
SENATUL EVZ: Sinuciderea ca profesie

SENATUL EVZ: Sinuciderea ca profesie

Prin vocea câte unui liberal cu simţ practic descoperim ce viitor pipernicit are dreapta pe scena politică românească.

Deşi dorită de majoritatea populaţiei, deşi susţinută de cei mai inteligenţi dintre români, dreapta politică şi-a făcut deservicii nu pentru două cicluri electorale, ci pentru două secole.

Dezastrul a început în primăvara lui 2007, când liberalii au ales trădarea, lucrând exclusiv în slujba lui Dinu Patriciu şi a oamenilor care l-au îmbogăţit pe acesta – pesedeii lui Năstase şi Iliescu.

În 2009, Tăriceanu a plătit cu funcţia de preşedinte. Membrii partidului simţiseră derapajul, dar din păcate pentru ei, n-au fost capabili să readucă maşinăria partidului pe direcţia corectă. Înnămoliţi în ură şi resentiment, liberalii l-au preferat pe cel mai de stânga dintre toţi candidaţii posibili: papagalul vopsit în roşu Crin Antonescu. Într-atât de speriaţi şi derutaţi erau la congres, încât i-au înghiţit pe nemestecate discursul butaforic. Dacă până şi în faţa propriilor susţinători el a recitat fără să clipească partitura fidelităţii absolute faţă de "unicul partid" din care a făcut parte, de ce să ne mirăm că minte la scena deschisă?

Pentru liberalii puri şi duri, poate e necesar să recapitulăm puţin istoria politică a acestui navetist cu geamantanul doldora de steguleţe roşii: imediat după 1990 a devenit membru PNL, fiind chiar şef al organizaţiei din Tulcea. A părăsit PNL-ul pentru a reuşi să intre, ca membru PAC, în parlament pe listele Convenţiei Democratice. Acest episod e cu grijă ocultat în biografia sa politică, pentru că PAC-ul n-a fost, orişicât, PNL!

Cu aceeaşi dezinvoltură a sărit din barca PAC, trecând, din afinitate cu Dinu Patriciu, la PL ’93, unde a tăiat frunza la câini vreo doi ani. Dornic de noi experienţe, a fost o perioadă chiar independent (Crin şi independenţa!), apoi "s-a reinventat" ca liberal de suşă veche.

Activitatea sa în Parlament rămâne, aşa cum am mai scris, şi nu m-au contrazis nici măcar intelectualii săi, una dintre marile enigme ale istoriei recente. Mai înrăit decât alţi lideri liberali, blocat într-o ură bolnăvicioasă împotriva lui Traian Băsescu, omul nu are niciun proiect politic, nicio viziune şi nici cea mai mică perspectivă.

Slugărind ca nimeni altul la casa pesedistă, şi-a adus partidul în situaţia de a-şi perpetua insignifianţa pe scena politică românească. Nu că asta ar fi o tragedie – în fond, nonentităţile politice gen Norica Nicolai, Haşotti, Orban vor găsi oricând un oscior de ros în ograda stângii hămesite.

Marea nenorocire e că electoratul liberal – adică mediul de afaceri, întreprinzătorii de toate categoriile, producătorii de bunuri şi servicii – va fi călcat în picioare cu o brutalitate fără precedent. De ce sunt sigur că se va întâmpla aşa? Simplu: pentru că aşteptările giganticei clientele pesediste trebuie satisfăcute după anii îndelungaţi de speranţe şi oftaturi înfometate. De unde vor fi luaţi banii? De la cei care-i produc. Abia atunci va fi evident – dar va fi prea târziu – pentru suporterii liberali în general şi, în particular, pentru "intelectualii lui Antonescu", ce rol au avut în punerea crucii pe mormântul României.

Să-i văd atunci pe analiştii "de dreapta" (dreapta lui Peşte!) făcând comparaţii între reformismul lui Boc – un reformism scrâşnit, ezitant, dezamăgitor, haotic, inconsistent, derutant şi nebulos, dar totuşi reformism – şi redeschiderea robinetelor de către urmaşii lui Ceauşescu şi Iliescu!

Va urma, desigur, un moment al trezirii, mulţi îşi vor da cu pumnii în cap, mirându-se ei înşişi de propria prostie, dar va fi prea târziu. Nu cred că, pe ultima sută de metri, liberalii realizează ce dezastru îi paşte. Se milogesc deja să fie luaţi de pesedei în viitoarea (iluzorie!) guvernare, cerşesc cu o lipsă de demnitate incredibilă posturi de slugi, dar nu vor face singura mişcare raţională: înlăturarea clicii lui Crin Antonescu şi reconstruirea punţilor spre PD-L.

Iremediabil fanatizat, monoman şi incapabil de altceva decât de şopârle în emisiunile de televiziune, Antonescu e, de fapt, un kamikaze controlat la milimetru de oamenii cu şube roşii – îmbrăcăminte pe care, de altfel, nu s-a sfiit s-o poarte în văzul lumii.

Aici se află România, în cea mai dură perioadă a ei din ultimii cincisprezece ani: căzută în iraţional, incapabilă să sesizeze pericolele adânci, învrăjbită de discursul unor politicieni iresponsabili, care s-ar face mai degrabă preş în faţa adversarului ideologic ireductibil decât să-şi caute aliaţi în zona afinităţilor naturale.

În acest haos, sper să nu ne pierdem şi memoria. Eu, unul, voi ţine minte că individul de care a depins, într-o mare măsură, destinul dreptei româneşti, a preferat cu sânge rece, cu cinism, cu fanatismul nebunului, să devină capra peste care să sară lăcustele roşii. Numele său e George Crin Laurenţiu Antonescu, născut la 21 septembrie 1959 la Tulcea, de profesie sinucigaş politic.

Publicat in categoriile: Opinii EVZ
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: