Acuzaţi de spionaj în favorarea URSS, cei doi au fost judecaţi, condamnaţi şi executaţi pe scaunul electric în luna iunie 1953. Preşedintele Eisenhower a refuzat să le comute sentinţa, iar propaganda stângii mondiale i-a transfigurat pe cei doi în martirii unui crez politic, victime presupus inocente ale unei sinistre „vânători de vrăjitoare“. În anii ’80, istoricii Ronald Radosh şi Joyce Milton au publicat o carte menită să demoleze mitologia legată de cazul Rosenberg, probând cu probe extrem de persuasive că a fost vorba de spionaj real, că Julius Rosenberg a fost într-adevăr agent sovietic, nu doar un comunist idealist îndrăgostit de experimentul stalinist. Am scris la vremea respectivă un eseu transmis la Europa Liberă sub titlul „Falşi martiri şi trădări reale“. Poate fi citit în volumul meu „Scopul şi mijloacele“, apărut la Curtea Veche în 2004. Între timp, s-a întâmplat să stau îndelung de vorbă cu Ronald Radosh, editor al unei importante cărţi despre rolul Moscovei în Războiul Civil din Spania şi participant activ la dezbaterile intelectuale din Statele Unite.

O mărturisire spectaculoasă a pus recent capăt oricărei îndoieli privind culpabilitatea lui Julius Rosenberg. În plus, reiese acum limpede că Ethel, deşi nu a fost parte activă a agenturii sovietice de spionaj atomic, a fost conştientă de implicarea soţului ei şi a complicilor acestuia (inclusiv fratele său, David Greenglass, care a acceptat să coopereze cu acuzarea) în acţiunile trădătoare.

Şocul resimţit în mediile de stânga nu poate fi nicicum subestimat. Morton Sobell, în vârstă de 91 de ani, acuzat în contumacie alături de soţii Rosenberg, ulterior capturat în Mexic, judecat şi condamnat la 25 de ani de închisoare, a decis să spargă conspiraţia minciunii şi a tăcerii. Într-un interviu cu ziaristul Sam Roberts de la „New York Times“ (11 septembrie 2008), Sobell a recunoscut că ceea ce a fost un articol de credinţă pentru atâţia stângişti americani, dar şi din alte ţări, anume inocenţa soţilor Rosenberg, a fost de fapt o enormă minciună. A explodat astfel mitul confecţionat nu doar de o propagandă pentru care faptele istorice pot fi manipulate fără jenă, dar şi de scriitori faimoşi precum E.L. Doctorow (autorul romanului „The Book of Daniel“) ori dramaturgul Tony Kushner cu piesa „Angels în America“ (câştigătoare a unui Premiu Pulitzer) în care Ethel Rosenberg este prezentată drept simbol al purităţii în contrast cu procurorii care au condus investigaţia (în primul rând demonizatul Roy Cohn).

Într-un articol apărut în „The New Republic“ (2 octombrie 2008), Martin Peretz, directorul revistei şi cunoscut gânditor liberal anticomunist, notează pe bună dreptate că „exista în America o întreagă cultură care a crezut în nevinovăţia soţilor Rosenberg ca doctrină şi ca dogmă“.

Ca şi în cazul diplomatului Alger Hiss demascat de Whittaker Chambers ca participant în activităţi de spionaj stângă bien-pensante şi a continuat vreme de decenii să se agaţe de propriile fixaţii şi să refuze evidenţele. Pentru mulţi dintre aceşti intelectuali şi activişti politici, ostilitatea faţă de capitalismul democratic este atât de intensă, încât produce o orbire auto-întreţinută şi o intoleranţă de-a dreptul maladivă.

Declaraţia lui Sobell înlătură orice dubiu privind faptul că Julius Rosenberg a fost vinovat de spionaj. Chiar cei doi fii ai soţilor Rosenberg, Robert şi Michael Meeropol, care au organizat vreme de decenii campanii de reabilitare a memoriei părinţilor au acceptat acum faptul că tatăl lor a fost spion. Confesiunea lui Sobell pune capăt oricărei ambiguităţi, a afirmat Michael: „Am crezut că au fost inocenţi şi am încercat să le probăm inocenţa“.

Revelaţiile din mărturisirea lui Sobell fac această atitudine de nesusţinut: „Adevărul este mai important decât poziţia noastră politică“. Nici măcar faptul că propriii copii ai soţilor Rosenberg au decis că lupta s-a sfârşit nu zdruncină fundamental opiniile unor stângişti încremeniţi în propriile obsesii. Iată-l de pildă pe istoricul Howard Zinn pentru care: „Nu contează dacă cei doi au fost vinovaţi sau nu. Cel mai important lucru este că nu au avut parte de un proces onest în atmosfera de isterie a Războiului Rece“. Ar trebui să li se reamintească acestor experţi în desfigurări ale adevărului că exact în perioada procesului Rosenberg, în blocul sovietic mii şi mii de inocenţi erau lichidaţi ca spioni imperialişti, agenţi sionişti şi sabotori titoişti. Soţii Rosenberg şi complicele lor Sobell au crezut într-o iluzie ce s-a dovedit o enormă înşelătorie. Mişcarea internaţională pentru apărarea lor a fost organizată de Kremlin ca parte a luptei pentru discreditarea Statelor Unite şi a ideii de lume liberă. După atâtea decenii, poziţia din 1953 a Comitetului American pentru Apărarea Culturii s-a dovedit corectă: „Faptul fundamental al vinovăţiei soţilor Rosenberg trebuie recunoscut în mod deschis înainte ca orice apel la clemenţă să poată fi considerat de bună-credinţă“.