Discipolul lui Fidel Castro şi al lui Juan Domingo Peron, colonelul Hugo Chavez, nu se dezminte. Întrucât ambasadorul desemnat al Statelor Unite în Venezuela a îndrăznit să menţioneze în cadrul audierilor din Congres abuzurile comise de regimul acestui caudillo leninist, liderul de la Caracas a declarat că îi va respinge acreditarea.

În acelaşi timp, în Cuba, disidenţii sunt arestaţi, prigoniţi şi hărţuiţi. Fraţii Castro au anexat în chip fraudulos mitul lui José Marti, Chavez se pretinde reîncarnarea lui Simon Bolivar (care nu era nici antiamerican, nici antiliberal).

Recomand blogul lui Yoani Sanchez care ar trebui să-i pună pe gânduri pe cei care ne asigură că Hugo Chavez nu este chiar un dictator. Sau că fraţii Castro sunt de fapt victimele unui complot propagandistic urzit de "complexul militar- industrial". Că a existat un "miez onest" al comunismului, desfigurat de stalinişti. Că memoria lui "Che" Guevara este denigrată de cei care uită că, vorba lui Victor Ponta, acesta "a reprezentat în anii ’60 ideea unui om care se bate cu un sistem rău."

Este salutar faptul că liderul PSD a aflat între timp despre rolul lui "Che" în crimele regimului castrist şi despre notoriul său eşec la Banca Naţională a Cubei. Blogul lui Yoani Sanchez desfide socialismul real, acel univers în care tot ceea ce nu este interzis este obligatoriu.

Opoziţia underground cubaneză se înscrie pe linia inaugurată de Charta 77, de Solidaritatea, de mişcările civice autonome din celelalte state sovietizate. Sub ochii îngroziţi ai unei nomenklaturi în comă, în Cuba are loc reinventarea politicului, renaşterea societăţii civile.

În revista "22", Alexandru Gabor prezintă excelent rolul jucat de această mişcare democratică "from below", ca replică fidelă a polis-ului paralel din perioada comunistă din Europa Centrală. Un grup de studenţi ai Facultăţii de Ştiinte Politice, SNSPA (Laura Dănescu, George Matu, Miruna Spătaru, Cristina Stoian, Andrei Vlăducu), a lansat versiunea românească a blogului "Generacion Y", completând astfel traducerile existente din spaţiul ex-comunist. Salut aici această iniţiativă născută din convingerea că libertatea este o valoare universală (link prin site-ul "22").

O stângă credibilă nu se poate agăţa în continuare de icoane mucegăite, iremediabil compromise, are nevoie de o regândire a propriilor tradiţii, de o despărţire deschisă şi lipsită de ambiguităţi de întreaga moştenire a bolşevismului, în oricare din încarnările sale. Este de pildă ceea ce a făcut încă din anii optzeci un Teodor Petkoff, militantul socialist (ex-comunist, ex-guerrillero, ex-revizionist marxist, ex-candidat prezidenţial) care a devenit unul dintre principalii adversari ai lui Chavez. "Tal cual", cotidianul condus de Petkoff, este o redută a opoziţiei democratice într-o Venezuelă în care chavismul, acest conglomerat sincretic de marxism, leninism, castro-guevarism, corporatism populist, fals egalitarism, antiamericanism şi xenofobie (în care transpar şi elemente de antisemitism), încearcă să monopolizeze sfera publică.

Poate că admiratorii nu totdeauna bine informaţi ai lui Chavez şi-ar tempera entuziasmul dacă ar consulta cartea lui Carlos Raul Hernandez, "Agonia democraţiei", despre tribulaţiile "socialismului bolivarian". Comunismul real, nu cel teoretic, nu cel din tomurile cu sofisticate trimiteri la Rousseau, Fichte, Hegel, Marx, Lukacs, Gramsci, Althusser şi Lacan, este un sistem care respinge, mutilează, denaturează, distruge, anihilează diferenţa, individualitatea, ceea ce un mare poet polonez, Aleksander Wat, numea omul interior.

Comunismul persecută orice religie tradiţională pentru că urmăreşte să-şi impună supremaţia ab solută ca religie seculară. Teofobia comunistă este direct legată de celelalte fobii proprii acestui sistem (ca şi cele ale fascismului): axiofobia, mnemofobia şi noofobia. Practicile şi miturile bolşevismului originar, deci cel care premerge ascensiunii lui Stalin în fruntea ideocraţiei leniniste, sunt impregnate de aceste resentimente.

Gânditorul creştin rus Semion Frank, expulzat de Lenin pe faimosul "vapor al filosofilor", avea dreptate să-i descrie pe bolşevici drept "călugări militanţi ai religiei nihiliste a satisfacţiei pământene". De fiecare dată când mă întâlnesc cu argumentaţii care încearcă să legitimeze comunismul prin referinţa la tensiunile şi dis pa rităţile democraţiilor liberale, îmi revin în memorie cuvintele lui Camus: "Niciunul dintre relele pe care totalitarismul încearcă să le remedieze nu este mai rău decât totalitarismul însuşii". Şi asta pentru că totalitarismul este Răul radical.

NOTĂ: Sesiunea de comentarii pentru acest articol a fost închisă.